Doamnelor si domnilor, as dori sa multumesc Academiei! Am reusit si stiam ca am sa reusesc… dar n-as fi putut fara voi. A fost un drum anevoios uneori, dar nu am cedat cu toate ca mi-a venit pe alocuri sa o fac morfolind speranta ca nu se prinde nimeni. Sansele erau impotriva mea, dar iata ca pot saluta galeria inca o data, iarasi si din nou. Am facut-o! Am mai halit o saptamana idn propria-mi viata si am ajuns din nou fata in fata cu babaul calendarului - blestemata pana in interstitiile celulare, hulita din cap pana in picioare, haladita, subrezita, smecherita… zi de luni!
Daca as avea un dolar pentru fiecare creatura din aceasta jalnica si proscrisa increngatura care este breasla zilelor de luni, as avea suficienti dolari cat sa imi fac o vacanta pe litoralul inspumat de mare in bataia lunii (ca sa folosesc doar cateva locuri comune in stilistica literara prezenta in versurile de dance), dar nu suficienti ca sa imi iau ceva care sa conteze - ca o masina sau o casa. Probabil ca solutia ar fi sa imi fac un cont special la banca si sa organizez lucrurile in asa fel incat pentru urmatorii 25 de ani sa mi se trimita acasa un dolar in fiecare zi de luni inainte de cantecul cocosului…
Cred ca o trebusuoara ca asta mi-ar mai indulci putin punctul otravit de vedere ce ma face sa tastez aceste epistole generice la modul saptamanal. Fie-ti de folos, draga cetitoriule!
Ma duc sa ma culc la loc…

ENGAGE!

Daca ar avea fata, i-as da palme acestei zile netrebnice si marsave care sta protapita la debut de saptamana ca soacra-n capu’ trebii! Ma rog… nu de fata duce lipsa ziua asta plina de teste morale. Faza e ca nu are o singura fata pe care s-o recunosti si s-o iei la palme fara prea multe intrebari precum eroii din filmele de actiune care impusca si pe urma intreaba - are mai multe.
Fiecare figura pe care o vezi azi nu este fata unui om pe care il cunosti sau nu, ci este o exprimare a suferintei comune cauzata de aceasta aliniere nefasta de corpuri ceresti. Nu poti sa iei la palme fiecare persoana care iti iese in cale cu toate ca tentatia e mare. Trebuie sa-ti aduci aminte ca si pentru privirea sictirita ce se proiecteaza catre tine dintr-o pereche de ochi inexpresivi… ei bine, si pentru privirea asta si posesorul sau posesoarea ei este tot luni. Da-ti seama ca ar vrea sa te jupoaie la fel de mult cat ii doresti si tu asta.

ENGAGE!

Am facut aseara pentru prima data stand-up comedy in Ploiesti la terasa Boogey. Orice inceput e greu si experienta de aseara mi-a dovedit inca o data aceasta lectie…
Terasa arata foarte bine si este proaspat deschisa. E binevenita in peisajul ploiestean dupa umila mea opinie - un loc mic si racoros unde te poti opri pentru o vreme ca sa te ascunzi de arsita verii. Nu strica niciodata sa ai la indemana asa ceva.
Publicul nu a fost foarte numeros (bine, nici locul nu e foarte mare!) fiind compus in principiu din apropiati ai patronilor. Imediat dupa ce s-a intunecat, am inceput show-ul. Primele douazeci de minute au fost atroce. Primire destul de rece si anti-Bucuresti am mai vazut in multe orase, dar de data asta am simtit pentru o perioada ca exista sansa sa mi-o fur din scurt cu vreo sticla de bere ratacita de la vreo masa. Slava Domnului ca pana la urma am reusit sa ne dezmortim si oamenii s-au prins ca n-am venit sa ma iau de ei, ci sa-i distrez si incetul cu incetul i-am simtit cum se relaxeaza.
Totul e bine cand se termina cu bine, dar am inteles un lucru - mai am de munca pana cand se va intelege in toata tara care e treaba cu tipul asta nou de comedie.

ENGAGE!

Stand-up comedy cu Tiberiu Popovici in terasa Boogey By M.
Joi, 18 iunie 2009. Ora 21:30.
Pentru rezervari, suna la 0731318989.

Poveste simpla, de vara… Tiberiu (adica eu, dar imi place sa vorbesc despre mine la persoana a treia de parca as fi altcineva! ce pot sa spun? am un respect de sine foarte bine dezvoltat!) baga un show de stand-up comedy intr-o terasa proaspat deschisa din Ploiesti. Terasa se afla pe strada Golesti, numarul 27 - in spate la fosta Casa a Casatoriilor. Astept hoardele de fani!

ENGAGE!

Astazi sunt 34 de grade afara si e canicula in mandra Capitala plina de capitalisti topiti care se straduiesc intr-un fel sau altul sa se ascunda cumva pe la umbra. Oamenii dau drumul la aer conditionat sau, daca n-au, deschid usi si ferestre ca sa se faca putin curent. Apa de la frigider, evantaie, fructe reci… Multi stau cu ochii pe ceas scurgandu-se printre tastele unui calculator cu care nu vor sa se mai priveasca de atata Solitaire cat s-a petrecut intre ei.
Eu, fiind artist de meserie, am biroul fix in pat cu geamul deschis ca sa ma bucur de vanticelul cald care vine de afara si imi anesteziaza motanul treptat, cu fiecare pala facandu-l sa se intinda si mai tare pe linoleumul din hol in timp ce priveste cu jind spre mine (stie ca n-are voie in pat!). Ma gandesc cu jale la toate rasele extraterestre care sunt fortate sa stea in caldura zilnic… romulanii care conduc navutzele galbene cu tarif, manelienii care n-au facut liceul si stau sa vanda la shaorma, ca sa nu mai vorbim de reptilele iesite la pensie care dau in nestire turul orasului prin autobuze si tramvaie, ca doar au abonament gratuit. As vrea sa ii pot aduna pe toti si sa ii relaxez in stilul scolii primare - cu o bataie cu apa. Pac-pac!
Imi amintesc ca acum 10-15 ani investeam masiv atat eu, cat si tot cercul meu de prieteni si colegi, in mijloace si metode cat mai inventive si colorate de a ne uda din cap pana in picioare. Pistoale, sticle, pungi… orice gaseam in care sa putem pune niste apa si sa o aruncam pe altcineva era rechizitionat si folosit la randament maxim.
Cred ca, daca se lungeste gluma cu caldura, vara asta ma duc si imi cumpar pistol cu apa si incep sa impusc lumea pe strada. Vreau sa fac asta si sa conving cat mai multi oameni sa mi se alature. Ar fi primul conflict armat din lume care se lasa cu rasete si buna dispozitie… Te bagi?

ENGAGE!

Iarasi a venit! Nu e chip sa scapi de ea. Nu se poate… Ziua de luni este un dezastru care tot vine, si vine, si vine… Zilele de luni sunt ca trupele proaste de dance care fac playback si nu stiu sa mimeze - cum ai scapat de una si uiti de frustrari, apare alta si mai nasoala ca sa-i ia locul!
Ma deranjeaza si nu pot sa o inving prin gandire pozitiva si atitudine constructiva fiindca sunt obligat sa interactionez cu ceilalti oameni, care nu au niciodata gandire pozitiva si atitudine costructiva - mai ales luni cand li se reaminteste barbar ca traiesc ca sa munceasca si nu muncesc ca sa traiasca. Nasol. Foarte nasol.
Eu tot zic ca ar trebui facut ceva cu ziua asta nefasta. Ar trebui luata o initiativa… tot e campanie electorala permanenta anul asta. Promit sa-l votez pe tipul care o sa vina la costum si ranjet sa-mi promita ca primul lucru pe care il va face cand va ajunge in postul lui oficial si o sa-i mearga bine va fi sa interzica odata pentru totdeauna acest eveniment saptamanal care ne transforma in neoameni si ne face sa ne dorim decapitarea accidentala a orice seamana a coleg de munca, scoala sau apartament. Sunt sigur ca este o masura legislativa care ar face sa tresalte nivelul de trai catre cele mai alpiniste standarde europene. Si daca tot interzicem chestii enervante, hai sa dam o lege prin care sa interzicem executantii de playback, cu sau fara tocuri!
Am zis.

ENGAGE!

ENGAGE!

Un moment de liniste e ca Sfantul Graal. Cauti in disperare si n-ai cum… nu se gaseste… nu e… nu mai avem, ne pare rau - reveniti maine! Dumnezeu s-a odihnit in ce-a de-a saptea zi, dar asta e un lux pe care eu si cu tine ni-l permitem din ce in ce mai rar. Responsabilitatea pentru aceasta stare de fapt insa nu e in sfere, ci aici. Noi ne-am aranjat existenta si i-am dat fata pe care o are acum.
Mi se pare interesant ca exact lucrurile in care ne-am pus baza ca sa scapam de dificultatile rutinei zinice ne aglomereaza si s-au intors impotriva noastra. Avem cate doua-trei telefoane mobile si n-avem cu cine sta de vorba. Ne-am cumparat cate doua-trei masini si nu putem sa ne miscam cu ele nicaieri la nici o ora. In mai toate casele sunt doua-trei calculatoare cu conexiune la Internet de mare viteza, avem posibilitatea sa accesam nenumarate enciclopedii, muzee, biblioteci, cursuri, bla, bla, bla… si suntem din ce in ce mai ignoranti. Parca toate astea le-am facut si ni le-am bagat in existenta zilnica pentru ca salvau timp - timp pe care puteam sa-l folosim la alte chestii… sa ne iubim, sa ne ascultam, sa ne uitam pe geam cand ploua, sa contemplam universul. Si ce facem? Dam mass-uri, alergam intre sapte job-uri care nu ne plac si platim rate… Si in toate astea nu gasim nici un moment de liniste. Poate ca e momentul sa regandim toata abordarea asta vitezomana asupra vietii…
Te provoc sa-ti inchizi telefonul, sa scoti calculatorul din priza si sa te plimbi o ora noaptea… ca tot ne-au facut astia parcuri si arteziene peste tot. Nu e o solutie pentru nici una din chestiile pe care le-am aberat eu adineaori, dar poate asa ai sa ai timp sa gasesti tu o solutie…

ENGAGE!

Lumea nu vrea calitate, vrea shaorma cu de toate!

ENGAGE!

Azi vreau sa-ti povestesc ceva ce stii deja. Stii pentru ca se intampla si in locul unde stai tu. Stii pentru ca se intampla peste tot. E an electoral, dar nu despre alegeri sau politica vreau sa vorbesc fiindca nu e meseria mea plus ca abia am mancat si vine inapoi investitia in nutrienti daca ma gadil singur cum nu trebuie cu subiecte din astea morfolite de toate hartoagele tendentioase si dornice de scandal. Altceva ma roade pe mine…
Peste drum de blocul meu s-a intamplat un miracol. In mai putin de o luna, un parc, care arata aproape a loc viran la cat de putin interes i s-a acordat in ultimii douazeci de ani, a fost transformat intr-un loc desprins aproape din povesti. Sunt banci ingrijite cu un mic umbrar facut deasupra, cosuri de gunoi peste tot, alei noi, terenuri de baschet si fotbal, mese de ping-pong, un chiosc pentru fanfara, o arteziana, multe flori, spatiu amenajat pentru caini, felinare minunate care chiar functioneaza (nu stiam ca se fabrica si din astea!)… tot felul de minuni de nu te mai saturi. Au facut chiar si un locsor in care prichindeii pot sa calareasca niste ponei adusi special in fiecare zi.
Mi se pare atat de misto incat este jignitor… Au bagat si irigatie ca sa fie ok copaceii si floricelele. In mai putin de o luna… Deci se poate! Dar pana acum de ce nu s-a putut? Am fost si eu copil langa parcul asta si n-am vazut nimic din toate astea… nici cea mai mica incercare de a face ceva. N-am cerut niciodata ponei sau arteziana sau alte sf-uri din astea. Mi-as fi dorit sa am un loc unde sa bat mingea fara sa ma alerge “gardienii parcurilor”, sa ma muste cainii, sa imi fure golanii ceasul si sa ma bata, fara sa ma impiedic in ciulini pentru ca nu taie nimeni iarba si fara sa imi rup picioarele in gardul inutil de aproape doi metri care te forta ori sa ocolesti tot parcul ca sa intri ori sa sari si sa-ti risti gatul. Nu s-a miscat nimic douazeci de ani, dar acum se poate totul brusc. Din dragoste pentru cei mai mici cetateni ai nostri, bineinteles, nu pentru mituit parintii ca sa mai voteze inca o data pentru aceiasi baieti destepti care stiu sa schimbe logo-ul mai des decat ciorapii… Nu poti sa te iei de asa intentii onorabile… Ba poti!
Nu vreau sa te incarc prea mult cu frustrarile mele, dar vreau sa incerci sa ma intelegi… Chestia asta atat de imbelsugata si facuta in atat de scurt timp este jignitoare. E ca si cum te-as fi tinut in beci pe paine si apa timp de douazeci de ani cu un sac pe post de vestimentatie si dormind in cenusa ca sa te scot acum la aer si sa arunc pe tine toale de firma si sa-ti zambesc calduros in timp ce te tin de mana pana la restaurantul unde iti bag pe gat ce vrea sufletelul tau… si pe urma mergem si la sectia de votare, dar numai daca vrei tu! Pupici!

ENGAGE!