Daca as filma o ciorba cinematografica din specia science-fiction, plina de efecte speciale, urmariri cu nave de lupta, lasere, fazere si alte pocnitori futuriste cu care oameni imbracati in combinezoane sa-si dea la gioale in numele unor imperii si federatii a caror functionare si formare nu o inteleg prea bine nici creatorii lor… cred ca as filma la Vidraru. Am fost ieri acolo pentru prima data, total panicat de intortocherea, dezordinea si neingrijirea in care se gaseste Transfagarasanul si dat peste cap de maretia peisajului. Iti vine sa vorbesti ca manualele din ciclul primar cand vezi treburi de genul asta.
Atatea culmi, atatia brazi, atata cer si atatea serpentine trebuiau sa duca undeva si, din groapa-n groapa, am ajuns la Barajul Vidraru. Daca n-ai fost acolo, du-te! Trebuie sa-l vezi. Stiu ca nu e Hoover Dam, dar e impresionant… pana si baietii sositi trancanind si horcaind la volanul vreunui rebut tunat al productiei “nationale” de automobile cu gandul de a da la maxim in creierii muntilor casetofonul furat sa se auda discursul atonal al interpretilor cu nume de mezeluri au trebuit sa-si domoleasca avantul. Te cuprinde nevoia de a privi pur si simplu pentru un timp.
Oricum, muzica tare nu e cea mai grozava idee avand in vedere ca bolovanii ce stau de sase pe ambele parti ale drumului atat asteapta ca sa inceapa sa se dea de-a dura venind cu maxima viteza sa te imbratiseze… pe tine si rabla in care te-ai incumetat sa le invadezi teritoriul. Asa ca mai bine taci si te uiti. Si bine faci daca faci asa! E liniste. Nu e oras. Nu e “civilizatie”. E natura si iluzia oamenilor convinsi ca o stapanesc pentru ca au turnat niste beton si au pus un tip de metal in varf care tine doua fulgere in maini…
Du-te, vezi, incarca-te, intelege, reflecteaza si intoarce-te acasa cu atitudinea putin ajustata!

ENGAGE!