Multe priviri senine in ochii oamenilor din jur. Multa candoare si drag. Multe vise curate. Mai mult decit suficiente motivatii, spre a nu renunta la tot ce esti tu, dar…
Prea multe lacrimi transfigurate de durere, in lumi de liniste si securitate.Prea a ajuns suferinta singurul loc unde te simti in siguranta si asta numai pentru ca e singura realitate pe care o cunosti cu adevarat si pe care,tocmai de aceea, crezi ca o poti stapini.Ce pacat! Mult prea multe capcane pe drumul spre tine.

Multe pacate pe lumea asta…Nu stiu, daca sint numai sapte sau cu mult mai multe.Poate ca cele sapte sint pacatele capitale,pacate de moarte…  Stiu insa cum se spune ca e mare pacat, e pacat de Dumnezeu sa fi daruit la nastere cu un har,cu un talent, iar tu sa nu incerci sa faci totul pentru a te ridica la inaltimea misiunii, pentru care se presupune ca ai fost “trimis” aici. Sigur ca poti gasi tot felul de scuze,tot felul de motive, pentru ca sa nu, desi toate “semnele” iti arata drumul.

Atit de mult ti-a dat peste gura viata pina acum si atit de nedrepte au fost flegmele luate peste ochi de la boarfa asta de viata, incit acum simti, ca nimic nu are sens si rost, sa mai lupti cu ea.Si totusi…ramine departe, tare bine ascuns undeva, un gind ce nu-ti da pace.Tu simti ca poti si mai stii, ca n-ai facut chiar totul, desi ce ai realizat tu pina acum,intr-un timp atit de scurt,e infinit mai mult decit ce a facut altcineva vreodata.Atit de departe ai ajuns cu mintea si cu sufletul, incit privesti in jur si …nimic,nimic.Cu cine sa stai de vorba?Cui sa-i spui despre lumea ta?Cine sa inteleaga?! Te-ar lua cu sigurante drept nebun si de aici incepe singuratatea ,mai inghetata decit sufletul iadului… suficienta. Orgoliu,vanitatea asta…cum ne mintuie ele pe toti ,de toate cite am facut…Ce ne facem insa cu toate cite n-am facut desi…Ce bine e,ce caldut e-n turma.

Viata…
Pentru unii,poate ca pentru prea multi dintre noi, viata altcuiva nu valoreaza mai mult de sapte centi.Cine,cui da dreptul de a judeca si de a traduce viata altcuiva in valori atit de mici, dar atit de absolute? Sapte centi…chiar e atit de putin?! E posibil, ca dupa transformare sa ramina multe cifre dupa virgule, pentru ca nimeni nu stie care e rata de schimb si la ce se raporteaza ea,la ce valori.
Multe lucruri pot insemna acesti sapte centi pentru cel ce alege sa-i daruiasca ,mai ales daca acesta, conditioneaza gestul acesta inca de la inceput cu o alegere constienta, pe care te lasa sa o faci numai tu cu tine.

Poti alege cinstit, sau poti minti si atunci cei sapte centi nu mai reprezinta un dar, ci o datorie pe care o ai fata de tine in primul rind si mai apoi fata de cel care ti-a facut cadoul.Te-a lasat sa alegi si prin asta ti-a demonstrat, ca nu esti singur si ca totul merita de fapt.Poate ca a insemnat cu mult mai mult, dar cui sa spui,cine sa inteleaga?

Datoria… sapte centi. Pina si asta e un dar, pentru ca recunosterea datoriei inseamna acceptarea faptului ca ai un trecut ce te compune acum si ca trecutul asta e adevarat, fiind asumat de o alta viata ,chiar daca viata aia nu valoreaza in ochii tai decit sapte centi.Stranii,pustii valori pe real!
Pina una alta, viata e singura moneda forte si timpul ei se poate cuantifica in fiecare cent din cei sapte.Poate ca visele,eforturile devenirii sa se regaseasca dupa virgula data de cursul de schimb…Poate,cine stie, cite mai poti afla dupa o virgula?!

Micut oras Bucurestiul asta!Il poti avea pe tot cu numai sapte centi in timp record, indiferent de distanta de la care il privesti la inceput.Totul e sa stii sa construiesti “contextul” si sa asiguri toate conditiile, in care coincidenta se poate petrece “intimplator”. Restul vine de la sine si e numai meritul celui care se “califica” pentru “norocul” asta. Numai tu si Doamne Doamne stiti, cit de scump a fost platit “norocul” asta.Nu e o reclama inselatoare, menita sa pacaleasca prostimea, ci o alta poveste din poveste…
Sapte centi… E mult? E putin?