Nu stiu! Asta e primul raspuns ce-mi vine in minte dupa ce trece enervarea pricinuita de numele rubricii voastre.Prea gol,prea lipsit de substanta. Nu sint construit asa. Pentru mine nu exista “femeile”.Nu sint taur comunal,nici metrosexual cu atit mai putin violator de forme fara fond. Citeste in continuare »
Am gresit! Mi-e greu sa recunosc asta si numai aberantele raporturi pe care le am cu mine insumi ma conditioneaza spre a o face.Asta e adevarul:Am gresit! Citeste in continuare »
A mai plecat un an…o poveste, undeva in alt timp al povestilor,al anilor, al amintirii.Repede,mult prea repede a trecut anul asta cu multe intimplari ce ar fi trebuit sa acopere timpul unei vieti, Citeste in continuare »
ciocolata…Teama, frica, ingrozitoarea durere a constiintei ca e adevarat. Eu l-am omorit pe Dumnezeu!
Toata viata am crezut asta.Toata viata mi s-a reprosat asta. Citeste in continuare »
Trei scoici, o pana, un bilet RATB folosit, o cutie de lapte condensat pentru cafea - goala, o bere, un leu moldovenesc, un fir de iarba, o poezie scrisa pe un bilet şi 134,45 de lei.
La cele mai recente concerte ale mele am pus in faţa scenei cutia chitarii, iar în ea am lăsat să se vadă un bilet pe care scria mare “DE MILĂ, DE SILĂ, DONAŢI BANI, DAR NU PUBLICI! DONAŢI BANI PRIVAŢI PENTRU FONDUL DE PENSIONARE AL RIDZIPONCILOR!”. Am scris mai sus ce am reuşit să adun la numai două concerte. Nimeni nu ştia ce am eu de gând să fac cu banii adunaţi astfel.
Am mai spus cum mi-am început “cariera” muzicală şi nu mă ruşinez cu asta. Cu banii strânşi din cântatul în metrou sau prin tramvaie când eram copil, am reuşit să-mi cumpăr primul pulover. Erau tare friguroase iernile copilăriei mele. Am crescut mare şi n-am renunţat - se pare - la bunul meu obicei de a cere bani pentru ce cânt eu de la cei care vin să mă audă cântând. Eu nu cer bani de la instituţii, nu mă umilesc în faţa nici unui jeg de politician, oricât ar fi acesta de ministru sau altceva pentru a-mi putea cânta cuvintele. Trist este că artiştii consacraţi ai neamului, artişti pe care nu-i poţi suspecta de nici un chip de sărăcie, o fac şi fac din milogeală o adevărată artă-carieră în show-biznisul românesc. Talent au cu carul, la ce să le mai trebuiască demnitate?! I-ar încurca! Citeste in continuare »
Oamenii astia nu sunt vii, sunt morti, doar ca respira…Sunt peste tot in jurul tau, perfect machiati, eleganti, oameni care “reusesc in viata” (desi n-ai sa-i vezi vreodata luptand pentru ceva cu adevarat, cu toata mintea si puterea lor, si asta pentru ca nimic nu merita de fapt…). Fiti atenti insa. Totul dureaza o clipa, nu mai mult, niciodata mai mult! Citeste in continuare »
Multe vieti in fiecare clipa a vietii, multe lumi in fiecare lume dintre lumi…
Timpul…
Tu esti EA!
Ea e EA!!!
Cautand printre ele pe EA.
Totul e adevarat in fiecare nuanta despletita ca o desfrunzire aurie de toamna, totul e adevarat in toate cuvintele.
Sa risc sa scriu “suflet”?!… oare de cand nu a mai fost folosit cuvantul asta in lumea reala?
Sa risc sa ma acopar de rusinea unei slabiciuni mortale in lumea asta dementa?
Suflet!
O busola a destinelor ce nu mai indica nici o directie magnetizata fiind de rautatea clipei.
Nu mai vedem ce e bun si frumos, nu mai avem incredere in inima noastra.
Minuni…
Se intampla din cand in cand, din ce in ce mai rar. Se abstractizeaza cuvantul in sine, ca un scaun, si intelesul lui se intampla doar ca o trecere.
Sunt ganduri, sunt amintiri, respiratii amestecate toate de-a valma in priviri, in ochi, in gesturi.
Uneori nu mai am chef sa vreau!
Si nu mai vreau!
Dar cu toate astea… lupt!
E o stare de oboseala nefireasca.
Nefericirea e principalul motto-motor al zilelor noastre. Fericirea e doar o himera, un drog, un vis frumos intr-o lume urata, un ideal dupa care mai alearga poetii, nebunii lumii si nu un om serios care are de dus o paine acasa pe masa copilului. Bufonii doar mai au permisiunea de a rade de regele PROFIT avand mereu atarnata deasupra destinului amenintarea FALIMENTULUI, practic a disparitiei fizice din lumea concreta a zeului BAN.
