Stranie alaturare, asa-i?! Trec peste evidenta necunoastere a sensului celor douazeci si unu de grame asezate la inceputul fiecarui articol ca un nod venit dintr-un semn al lui Nichita, reprezentand cumva o traducere, o materializare cuantificabila a sufletului intr-un sistem de masura pe care sa-l putem pricepe si noi. Trecand peste asta, alaturarea celor doua cuvinte tine de dementa.
Citeste in continuare »
Eu, Florin Chilian, am semnat prefata acelei “delatiuni” de o mie de pagini dar n-am fost si nu sunt turnator, “strecurator” sau copist. Tu ai fost asa ceva Tudor Octavian?!
Tudor Octavian sustine ca in “Flacara” textele laudative erau copiate din “Scinteia”. “Prin repartitie, in fiecare saptamina, cineva trebuia sa faca o dare de seama despre vizitele tovarasului”, relateaza el, subliniind ca marginalizarea sa in 1980 de catre Adrian Paunescu, care l-a trimis la revista “Rebus”, i-a salvat biografia. “M-am strecurat”, conchide el. Citeste in continuare »
Motto:
Asa frumos gandim si totusi…
De unde-atata chin in fiecare zi?
Asa frumos simtim si totusi…
De unde-atata rau in fiecare zi?
Atat de oameni suntem totusi…
Ciudat cum ajunge sa se repete viata. Ca trase la indigo se duplicheaza momentele ce te-au definit candva, care te-au facut ceea ce esti, care te-au tinut in picioare atunci cand viata te-a ingenuncheat. Ea e vinovata, nu?! Viata asta care parca doar pe dos si impotriva ta le aranjeaza pe toate. Si totusi… Citeste in continuare »
Paranoia si vestita teorie a conspiratiei sunt prea la moda acum, cand ne merge atat de bine, cand curg rauri de lapte si miere, cand politia nu mai bate salbatic o familie de oameni incatusati trantiti pe jos, cand nimeni nu ne mai asculta telefoanele, cand demnitarii nu te mai arunca de pe sosea pentru a-si face ei loc, cand medicamente isi poate permite orice pensionar, cand nu mai exista abuzuri de tot felul ale celor care ar trebui sa aiba grija de noi, acum, cand nu mai exista camine de copii, iar copiii strazii au ramas doar o pata rusinoasa pe obrazul bravei natii de invingatori, poate…
Citeste in continuare »
Astazi s-a lansat imnul campaniei “Go, Ridzi!”. In curand, pe gsp.ro veti gasi videoclipul realizat de Happy Fish pentru melodia lui Florin Chilian - Zece (Go,Go, Ridzi), din concertul live de azi, organizat de GSP in fata MTS.
Stranii lucruri se intampla in tara asta unde, oricum, normalitatea tine de domeniul SF. Aici unde oameni fara noroc si viitor ajung vremelnic, inca SPER, sa conduca si sa “ocroteasca” destine…
Aici “proasta satului”, care altfel ar fi fost cel mult sluga pe la vreun birt de langa gara, acum, ajuns imbracat si incaltat de stat, adica de fiecare dintre noi si protejat prea mult de vreo uniforma sau vreo lege stramba in folosul lor ajunge mare sef (saracu’ analfabet), mare smenar si om de succes cu o “cariera imaculata”, furand, inseland, mintind, facand nenumarate abuzuri protejat fiind de un intreg lant ierarhic al conspiratiilor tacerii, al nepotismelor, al lipsei de profesionalism, al spagii, al traficului de influenta, al mafiei de stat…
Citeste in continuare »
Cate raiuri intr-un zambet curat de copil cu o copilarie furata? Oamenii mari… Copiii lor, asigurari pentru un imbecilizant statut social. Pasapoartele unui destin trisat… copii… Cate iaduri?!
O mana de copil intinsa spre mangaierea mamei, o femeie frumoasa si apoi urechea, obrazul si ochiul durand peste masura, de la palma lovind neinteles… Cate iaduri?! Gesturi retezate inca de atunci…
Speranta ca in zori se va dovedi a fi fost un vis urat… Cate raiuri?! O mama ce fura viata copilei ei cerandu-i sa-i salveze casnicia… Cate iaduri la paisprezece ani?! O alta mama ce-si baga copilul in puscarie… si ea, copilul ei o iarta si totusi o iubeste… Cate raiuri in dragostea neconditionata a unui copil?! Mama care-si face fetita curva si doarme cu ea in pat la nousprezece ani… Cate iaduri?!!! Senzatia de foame si zbaterea de a manca ceva, orice, de pe jos, din gunoaiele altora, ceva, orice… Citeste in continuare »
Sunt din ce in ce mai putine povesti si e tare trist! Povestea a fost inlocuita de robot, de unitati de productie. Parca si visele ne dispar o data cu povestile si ne trezim traind un somn greu, de plumb, fara speranta, fara orizont, doar cu un soft ce ne programeaza sa functionam fara gres in societate, permitand totusi doua-trei derapaje controlate, pentru a face ca iluzia libertatii sa fie mai reala. Povestile au devenit erori de sistem si, cum sistemul e tot ce conteaza ori de cate ori mai apare o asemenea “problema”, unitatea respectiva trebuie resetata, restartata, optimizata, reintrodusa in mecanism si cum altfel decat batuta in gura si amenintata cu frica de marginalizare, de nerecunoastere, de singuratate?!
Nu mai ai la ce sa te raportezi, nu mai exista repere, sisteme de valori… Increderea in tine incepe sa se risipeasca cu fiecare incercare de a face demonstratia ca poti, ca duci lupta asta ce tine de absurd pe social. Ne dispar modelele si altele nu se mai nasc. Ramanem cu tot felul de facaturi, cu tot felul de impostori al caror unic merit sunt vizibilitatea si forta decibelilor din voce sau dimensiunea contului din banca. Cum ne orientam? Ce drum sa alegem? Cum alegem sa alegem?! Vine “globalizarea” peste noi ca un tavalug, egalizand totul, niveland constiinte si vise, aspiratii si credinte. Vine! Incet, dar sigur se apropie era mediocritatii. Nu mai sunt permise aparitia si existenta personalitatilor.
Citeste in continuare »
E micut Bucurestiul, tare micut. Numai orbii nu reusesc sa vada asta si doar prostii se pot rataci prin el. Cu toate astea, te pacaleste usor marele oras micut. Te atrage cu luminile lui, cu strazile lui intortocheate, cu multele masti ce-i ascund chipul si pe care le intalnesti zi de zi mereu altele, mereu aceleasi la fiecare colt de strada. Te ascunde in fiecare masca ce o poarta fara ca tu sa-ti dai seama ca la randul tau devii fara voie una din masti cu ajutorul careia pacaleste un altul si un altul, furandu-i visele, viata, sufletul.
Citeste in continuare »
