Maria Dinulescu este cunoscuta pentru rolurile din California Dreaming si Pescuit sportiv, care i-au adus premiul pentru cea mai buna actrita la mai multe festivaluri internationale, ca BAFICI Argentina, sau Festivalul de Film de la Salonic. In Romania, artista a fost aleasa cea mai buna actrita a anului intr-un fim romanesc, in cadrul Best Film Fest.

Filmarile pentru Viata ca o curva au loc pe 4 iunie, urmand ca videoclipul sa fie lansat in cel mult trei saptamani. Albumul Autistul - Nu-l mai goniti pe Brancusi contine 14 piese “ce graviteaza in jurul unor subiecte precum lipsa de atentie pe care ne-o acordam noi noua insine si autismul social manifestat prin lipsa de vointa, rabdare sau timp de a-i asculta pe cei de langa noi”. Materialul a fost realizat dupa un an de munca in studio, beneficiind de peste 15 ani de pregatire.

Viata ca o curva

Muzica si text: Florin Chilian, 6 Martie 1994, Bucuresti

“Viata nu-i o curva
Lasa!…
Lasa-i sa-ti cunoasca inima
N-o zidi in piatra..
Lasa!
Lasa viata sa ajunga-n viata ta
Hai, lasa!
Nu fugi de lume
Lasa lumea-n lumea ta
Cu adevarat…
Cu adevarat nu au ce sa-ti ia
Nu au cum…
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate oglinzile lumii,
Cateodata chiar esti…

Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate legile lumii,
Cateodata traiesti…

Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate dovezile lumii,
Cateodata chiar vezi…

Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate credintele lumii,
Cateodata chiar crezi…

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate cuvintele lumii
Cateodata zidesti…

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate minunile lumii
Cateodata zambesti…

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate tacerile lumii
Un miracol chiar esti…

Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate iubirile lumii
Cateodata iubesti.”

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-muzica/maria-dinulescu-in-viata-ca-o-curva-a-lui-chilian-545753.html

Am citit,de fapt am incercat sa citesc mai demult o carte “la moda” al unui om pe care-l pretuiam foarte mult.Vorbesc de d.nul Andrei Plesu si cartea sa “Despre ingeri” Multa vreme nu am reusit sa inteleg de ce nu am fost capabil sa citesc mai mult de citeva pagini.Mintea-mi fugea invariabil de fiecare data la cuvintul autorului ce o prefateaza,unde acesta recunoaste neputinta de a fi scris cartea asa cum isi dorise.Nu puteam trece de adevarul asta si oricit as fi incercat mintea imi revenea iar si iar asupra pasajelor respective.Cit as fi vrut sa fi scris asa cum a vrut sa o scrie,chiar daca ar fi fost gresit totul.

Macar as fi citit ceva in care o constiinta credea cu totul,nefiind fortat de aceasta sa cumpar un inorog cu trei picioare si corn de beteala ieftina.Cum sa nasti un copil fara suflet pentru a-l vinde mai apoi plin de vanitate ca pe o icoana,cum?!Chiar atit de mult sa insemne cei 9%?!Sa merite aripa unui inger 200 de mii de lei plus TVA.Atit sa fie suficient pentru a-ti permite sa crezi ca ai dreptul moral de a pata o aripa de inger?!Sint tare scirbit de atitudinea “intelectualilor” nostrii rasati care ne fac cinste prin occident, pe la inalte manifestari culturale,pe la mari si foarte importante simpozioane dar care acasa fura din mincarea copiilor avind pretexte care mai de care mai inalte si mai pline de tilc,toate imbracate in cele din urma in jegul asta pestinential al metafizicului vietii.

Acesti 9% nu tin de metafizica,nici de dialectica ci de hotie,orgoliu,vanitate cretinoida dar mai ales de lasitate!Paguboasa conduita la marile noastre “spirite” dintotdeauna, spectatori detasati si suficienti ai propriilor vieti.Cum altfel sa inteleg lasitatea premiantului clasei,pentru ca d.nul Plesu chiar e seful multor generatii,acum cind tot mai multi oameni ce ar fi trebuit sa se constituie in repere de moralitate si atitudine trec in nefiinta,raminind tot mai putini si mai insingurati in marea de curvasarie si prostitutie ce ne inconjoara,cum sa accept ca “premiantul clasei”renunta la locul de onoare si se ascunde grabnic in spatele smecherului,a micului dealer de blugi,videouri,ciunga si cafea din gasca?!

Tare mult imi doresc ca d.nul Plesu sa-si asume realitatea de timp istoric al propriei respiratii si sa candideze la presedentia Romaniei,sa ma scuteasca de baiatul cu “fruntea-ngusta si ochi rai”,de tot spectacolul asta de budoar jegos la care ne condamna pe toti prin lipsa dinsului de atitudine.Pe linga multele limbi vorbite de d.nul Plesu ar trebui sa fie si limba materna a celor din care a ramas 9%TVA per aripa de inger in decembrie 1989 si limba vremurilor in care noi restul locuim acum.Vreau ca macar sa incerce sa creada ca e posibila minunea,refuzind sa cred ca TVA-ul asta cretin e pretul lasitatii domniei sale.

Se aranjeaza in culise marea alianta PD-PSD si ma tem ca atunci nici macar de 9% nu vor mai avea aripi ingerii de nicaieri,din nici o lume,de pe nici un pamint daca omul nascut sa-i apere si sa-i aduca in fata noastra i-a vindut rusinos pe un pret de nimic plus cei 9% avind constiinta incarcata de refuzul implicarii.
Nimicul unui destin trisat plus 9% si ce-a mai ramas din aripa de inger se pare ca e pretul unei minciuni doct ambalate spre vinzare.E mult prea scump platita.

Suna frumos,nu?! Nu despre frumusete e vorba aici decit la un prim nivel de intelegere a realitatii.Aici scrie despre liberul arbitru,despre libertatea alegerii,despre optiuni.Alegerea facuta este decisiva de fiecare data pentru pasul care va urma.Uneori nu esti decit o papusa,frumos ornata in miinile unui foarte priceput papusar.Fara vointa,fara rezvratiri,fara puterea de a te impotrivi atunci cind oamenii mari te folosesc ca moneda de schimb intre ei folosindu-te ca instrument al al raului impotriva celuilalt,cind pe tine te pun sa lovesti pentru ca mai apoi sa te acuze.

Parca-ti amintesti,parca ai mai trait povestea asta odata cindva demult cind desi stiai ca e rau ce faci,ca nu e bine, nu aveai puterea sa te opui ci incercai di rasputeri sa transformi raul ce erai fortat sa faci in bine si sa ajuti cu adevarat.Mai e un nivel al intelegerii si de acolo ride hid o teribila capcana.De ce trebuie sa te intorci in trecut si de ce asta iti pune totul in risc?De ce trecutul nu e parte organica din tine?Vine un moment in viata cind trebuie sa alegi si sa arati ca tot ce ai spus si tot ce ai facut e adevarat si ca nu a fost o inventie a clipei sau o minciuna.

Ce se intimpla insa daca nu ai libertatea optiunii? Cum se construieste un trecut dar mai ales pentru care motiv trebuie lasat,ingropat undeva in urma?Ce se intimpla in momentul alegerii cu tine cind iti lipsesc alternativele,cind nu ai experiente de viata la care sa te poti raporta.Ce se intimpla daca ai trait incuiat cu cheia si nu ti s-a permis sa vezi ca exista si alte lumi pe lume, ca starea de normalitate e alta pentru fiecare dintre noi dar ca deasupra tuturor acestor lumi “normale”si perfect posibile exista si altceva.Ce se intimpla cu tine daca nu ai ca trecut decit lumea de lacrimi in care ai fost zidit cu mare atentie si grija pentru ca nu cumva sa vezi o alta realitate si de aceea nu-ti este permis sa mergi nicaieri (la stinga),nu e voie sa vina nimeni la tine (la dreapta),nu ai voie si nu-ti este permis sa vezi ca poate exista si altceva pe lumea asta in afara zidurilor intre care de atita durere nici macar propria umbra nu se materializeaza.Atit de deplina  este singuratatea incit trecutul se compune numai din clipele ce vor veni ucigind astfel viitorul,facind ca orice optiune sa nu existe iar drumul sa se termine de fapt inainte de a fi fost inceput.

Daca n-ai trecut n-ai viitor.Teribil “loc comun”,socanta banalitate si totusi… Tot ce a fost,toate amintirile,toate durerile dar mai ales toate bucuriile alaturi toate izbinzile si esecurile,toate lacrimile si toate zimbetele,toata viata de pina acum a facut ca tu sa fi ce esti in clipa asta si daca vrei sa zidesti si altceva cu adevarat in viata asta in afara de propria viata trebuie sa te intorci acolo, sa iti recuperezi visele ramase impietrite in durere.Trebuie sa faci pace cu tine si sa-ti recuperezi viata dintre ziduri.Acolo esti tu,si nu poate fi nimic rau,purtator de nenorocire sau blestem asa cum ai fost fortat sa crezi pentru ca inca speri,inca ai vise dar mai ales pentru ca umbra ta nu a renuntat la tine si te sperie ingrozitor citeodata cind o vezi ca merge alaturi pe urmele pasilor tai.

Un zid, se presupune, ca protejeaza ceva cu atit mai fragil si mai frumos cu cit e mai gros, mai inalt si mai amenintator.Am aflat demult ceva pe cit de adevarat pe atit de straniu.Conditia de existenta a minunii protejate cu atita strajnicie de ziduri este sa treaca un nebun de ele si sa dea foc la tot ce-i acolo inauntru.
Am crescut,nu mai sintem copii,nu mai stim adevarul,nu-l mai vedem.Am ajuns ca noi insine sa fim ziduri si nu se mai gasesc nebuni in stare sa riste tot,sa treaca dincolo de noi si sa puna foc chiar daca asta nu ar insemna decit sa ne deschida ochii in fata unui apus de soare.Numai copii pot vedea cele “…o mie patru sute patru zeci de apusuri de soare in doua zeci si patru de ore…Limpede nu vezi decit cu inima.Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor” (Antoine de Saint-Exupery-Micul print). Am crescut…ziduri.

Sunt trist, e drept, si nu am de gand sa mint ca n-as fi. Sunt multe lucrurile pe care nu le accept in realele lor valente, desi le inteleg, si daca pana acum am scris despre o poveste de dragoste, acum e posibil sa scriu despre un ramas-bun, desi nu prea stiu de ce trebuie sa fie asa sau poate ca stiu, dar natura mea dementa nu-mi permite sa accept… Apelez la conventii si eu pentru a intelege pe deplin si pentru a realiza cu adevarat ce s-a intamplat si de ce, si cum, si pentru ce… Inceputul unei povesti de dragoste, sfarsitul ei… stranii cuvinte, cumplite intelesuri. Tare greu a fost sa renunt la cea mai draga dimensiune a cuvantului, la sunet, si sa-l reduc la saracaciosul orizont al hartiei. Am incercat insa, si e drept ca am scris mereu si mereu despre acelasi lucru ce ma defineste pe mine, raspunzand rugamintii unui prieten.

Nu inteleg de ce a ales Marius (Tuca) sa publice gandurile astea in pagina de cultura, pentru ca eu chiar nu am nici o legatura cu subiectul asta. Stiu prea bine asta. Oare tot de conventii sa fie vorba? Nu stiu. Am obosit sa incerc sa pricep. Stiu prea bine ce sunt. Un fel de golanas care a reusit citind, mai ales, sa depaseasca un destin sifilitic, o predestinare – iar conventii – si sa devina mai vizibil. Atat sunt si nimic mai mult. Asta inseamna oare ca am reusit in viata? Si daca da, atunci eu de ce nu simt asta?! Cum sa negociezi finalul unei povesti de dragoste cu vanitosul deziderat al reusitei in viata?! Sunt prins teribil in conventiile astea si nu-i asa, daca scriu la Jurnalul tot felul de ganduri amestecate de-a valma, se cheama totusi ca am reusit, nu-i asa?! Chiar daca nu au nici o valoare si nici un inteles, chiar daca asta inseamna ca avem o mare problema in clipa-n care astea se publica in pagina de cultura.

O fata frumoasa ca o rugaciune… am iubit… si finalul povestii de dragoste. Prea multe locuri comune in fraza asta, alte si alte conventii folosite pentru a arata si demonstra neputinta. Trist, prea trist, aberant de trist, alt loc comun. Adevar, minciuna, alte conventii, dar cum sa-ti aperi dragostea cu o minciuna sau cum sa crezi ca aperi, ca protejezi, daca acoperi totul cu un fals, daca te ascunzi ca un hot?! Lumea asta, ca lumea nu-i facuta dupa mintea mea. Prea ratez toate ocaziile de a-i intelege si accepta conventiile, minciunile. Ma tot gandesc ca o conventie mincinoasa e un pleonasm ridicol de evident. O fi cat de cat “culturala” fraza asta?…

E clar, nu pricep lumea asta. Nu prea e locul meu aici. Doare povestea si sunt trist, dar pe alte repere am alte coordonate, alte sisteme de valori. Vanitate… of! Alte conventii… nimic mai mult, nimic altceva…
Sunt tare trist, de fapt. Pur si simplu. Trist. Atat. Ramai cu bine, dragostea mea. Grija!

Pentru ca Ea da sens trecerii mele pe aici prin viata asta pe care am reusit sa o fac sa fie ca un vis.Am reusit asta cautind-o pe Ea in fiecare din ele..Ea da sens visului,Ea da sens insomniilor si cuvintului Dor.Ea ma incepe si ma termina in fiecare clipa.Ea e motivul si cauza si efectul.

Sint implinit ca definitii in orizontul privilor ei.Pe Ea o caut si pina acum Ea din fiecare dintre ele,cele patru femei pe care am avut sansa sa le intilnesc in viata m-a legat structural,mi-a dat un sens si un rost.
Ea e idealul si pentru ca nu sint prost deloc nu ma pot pacali considerind ca merita sa trec prin viata fara a o cauta,fara a face tot ce tine de mine pentru a o gasi.

Tot restul motivatiilor existentiale tine de fum si oglinzi.Nimic nu e mai important decit Ea pentru ca numai intilnind-o pe Ea, copilul meu va sti sa recunoasca si sa stie cum e fericirea.Tot restul,toate vanitatile omenesti pot fi dobindite,cumparate,mostenite,furate…

Ce conteaza cu adevarat e sa fi fericit si daca asta tine de utopie atunci sint ce-l mai mare utopic de pe pamint care insa traieste mult mai bine in “lumea reala” decit foarte multi “normali” ce-si triseaza destinele si viata.

Ea!
Ea ma tine viu si intreg intr-o lume de suflete moarte, mutilate,pacalite.
Cum sa nu o caut,cum sa trec pe linga Ea,cum sa nu o vad,?!O stiu foarte bine.
Ea e …atit de frumoasa!
Ca o bucurie de frumoasa
Atit de frumoasa e Ea
Ca o cununie
Atit de frumoasa e Ea
Ca o lacrima
Atit de frumoasa e Ea
Ca o  simbata
Atit de frumoasa e Ea
Ca o rugaciune de frumoasa
Atit de frumoasa e Ea
EA insemna “ACASA”
Atit de frumoasa e Ea!
Asa e Ea si am sa o recunosc negresit cind o voi intilni.
Ma visez intreg si Ea ma intregeste.De aceea o iubesc eu pe Ea si numai un dobitoc poate vedea egoism aici pentru ca,nu-i asa si Ea trebuie sa-l gaseasca pe El.
Ea e aripa de inger ce imi lipseste cind sint fara de Ea.

Sigur ca mi-e frica, nu sint timpit! …doar ca uneori ma invaluie oboseala…Nu mai stiu cum, in ce fel si pe cine sa conving ca eu nu sint poet,ca nu inventez lucrurile si ca doar le povestesc dupa ce am fost acolo?!
Imi amintesc de un loc unde daca reuseai sa ajungi nu ti se mai putea intimpla nimic indiferent de ce facusei.Acolo nici o lege lumeasca nu functiona.Oricit de ticalos ai fi fost cineva te lua in brate si te apara de toata rautatea lumii…Nu mai stiu ce si cum sa scriu,prea multe ginduri de-a valma.Prea multe imagini ce  se petrec prin priviri.Vad prea multe priviri in spatele privirilor…Sigur e undeva locul ala.Sanctuarul…merita sa nu renunt! E tot ce conteaza!E drept,uneori sint tare obosit si atunci….Am invatat sa am grija de temerile mele,de frici,de groaza,de oboseli,de tristetile ce vin din alte lumi ale lumii.

Eu  am grija de ele si ele ma apara te tentatia neantului,de mirosul dulce acrisor de hoit al renuntarii.
Inca mai visez!Azil!E doar o clipa de pace,nu un abandon.Sint un om viu!N-am renuntat!Nu am cedat!
Inca alerg stigind din toti plaminii: Azil!
“Ticalosii”

Detest actorii! Imi par a fi marii maestrii ai propriilor destine trisate,cabotini…Atit de putina forta avem spre a fi noi insine prin viata incit numai adevaratele genii pot sa intruchipeze real clipele ce compun viata unui personaj,altul decit el insusi.
Stefan Iordache
Mircea Diaconu
O reverenta pentru sansa de a fi contemporani.O minune!Sint un om norocos fara doar si poate.
Nu am vazut scenariu si regie in filmul asta.Nici acum nu stiu daca sa multumesc sau sa injur, si daca asta poate fi sau nu un compliment…O prea abrupta cadere in real,in propriile male amintiri.
Stefan Iordache
Mircea Diaconu
Multumesc pentru ca sinteti,multumesc pentru “A fi”-un verb ca o respiratie asumata .Verb pe care atunci cind il scriu, il scriu instinctiv, mereu gresit…

9 aprilie - 9 aprilie.Un an intre si alti sase recuperati…Nu cred in coincidente.Nu exista asa ceva ci numai efortul si mai apoi sansa de a ajunge la timp la intilnirea cu … coincidenta.Unii ii spun soarta,destin,noroc,etc…De multa vreme incerc sa asez pe hirtie gindurile ce ar trebui sa inchida un an.Chiar am scris odata in minte intr-una din noptile in care nu puteam dormi.Am uitat insa ce si cum pe undeva pe drumul de la Ploiesti spre Bucuresti cind reveneam acasa de la niste prieteni care locuiesc acolo.
Am inceput sa scriu incercind sa decriptez cumva textele cintecelor mele.Cel putin asta aveam in cap cind am trimis primul sms.Asta imi propusesem.A iesit cu totul si cu totul altceva.

Pe linga povestea ce se continua in fiecare dintre cele douazeci si unu de grame ale sufletului din fiecare zi mai e o poveste si inca una si inca una.Sint articole care au in ele alte patru sau cinci povesti.Am o minte mai complicata si nu ma scuz pentru asta in fata nimanui.Sintem ce sintem dar adevarata noastra definitie o dau faptele noastre si nu gindurile.Nu ce avem in interior ne defineste ci ce alegem sa facem.Avem de ales in fiecare clipa iar asta implica un nivel decizional al constiintei si pina in cele din urma chiar sintem suma actiunilor noastre din viata de zi cu zi,din lumea “reala”.Intersectia dintre noi insine si noi in raport cu ceilalti ne defineste.

Nu aici am gresit si nu faptul ca nu mi-am tradus cintelele il consider a fi fost o greseala.Am avut altceva de facut,mult mai important pentru mine. Mi-am asumat asta si chiar am facut-o.Nu regret nimic,asta trebuie sa fie foarte clar.Multe cuvinte ascunse-n cuvinte si genul asta de povesti nu e pentru tot prostul.Accesul spre tine insuti nu tine de imperativ,desi asa ar trebui sa fie,ci de o alegere,de o decizie intima fiecaruia dintre noi.

9.03-365-9.03…multe cifre… Nu sint vre-un “numerolog”,nici unul care “citeste” in pietre,desi daca as sta sa privesc mai atent in sufletele celor din jur nu ar trebui sa ma mire succesul pe care il am cu muzica mea.Prea imi merge bine nu?! Doar ma joc cu jocul intimplarii.Intimplare sau noroc pentru care m-am pregatit insa foarte bine si nu sint foarte multe “coincidente” in viata mea de care sa nu stiu sau pentru care sa nu fi fost pregatit.

Am crezut mereu ca starea de “undeva la mijloc” ma defineste si am inteles,tirziu e drept, dar am inteles ca aici undeva e greseala. 21g! Atit de evidente sint lucrurile uneori,atit de orbi sintem.
Scriam nu demult ca sint un om viu cu tot ce poate insemna asta,si cu bune si cu rele.Am printre gene si stele si noroi.Sint si curva si sfint,si inger si demon,si print si cersetor si mai credeam ca asta e valabil pentru noi toti. (Am ajuns sa ma citez… asta inseamna ca sint un om batrin :))

Aici este eroarea.Poate ca sint eu mult prea optimist dar am crezut mereu,cu sinceritate ca avem puterea de a inclina balanta in partea in care dorim  nerealizind ca de fapt starea de echilibru ce ar trebui sa ne permita sa facem asta lipseste cu desavirsire. Cele 21 de grame sint suflet si oricit as incerca sa le “intind” tot nu pot sa ma apropii de jumatate,de cele 50 de procente ce conditioneaza starea de echilibru,mai ales ca cele douazeci si unu de grame reprezinta o constanta in timp ce greutatea “ambalajului” variaza mult.Daca faci un calcul aproape de “ideal” nu te apropii prea mult,ba dimpotriva.Daca as avea 75kg atunci “greutatea” sufletului,cele 21 de grame ar insemna 0,028% din tot ce sint eu si nu pot accepta cu mintea mea de “artist” o evidenta atit de trista. Atit de putin suflet pe lume…

Am gresit,recunosc,dar am facut asta fiind in esenta un optimist incurabil,aproape un imbecil care continui sa cred impotriva tuturor ca este posibil,ca se poate.Asa pofta si chef am sa fortez norocul si sa provoc curva asta de viata!!! De aceea merge lumea asta atit de rau.Dezideratul celor 50 de procente ramine doar un deziderat,doar un vis si cele 21 de grame ale sufletului sint tare putine. Eu sint “artist” eu pot de aceea inchid un an cu adevaul meu: 21% ingeri.Atit sintem si e tare putin…

Povestea unui an cit mai multe vieti asezat in amintire linga o alta poveste de viata ca sprijin si scut,ca alinare.  Se accelereaza timpul,se schimba lumea,lumile lumii.Ne modificam noi insine,crestem. Invatam sa ne acceptam asa cum sintem de fapt,asa cum credeam ca numai noi insine ca stim.

Se aseaza povestea anului asta linga povestea anilor ca au trecut ca viata purtindu-ne prin raiul ce ar fi trebuit sa fie copilaria si nu a fost,prin uimirea ce ar fi trebuit sa insoteasca descoperirea sensului prieteniei si a adolescentei,si nici asta nu a fost pentru ca a trebuit sa facem pactul cu nevoia oamenilor mari de a fi mari cu orice pret,cu orice chip, cu orice risc…

Ne-am trezit prea mari,prea de curind si sensul trecerii de la copil la matur s-a pierdut pe drum pe undeva prin durerea constientizarii nivelului de constiinta.Prea mare durerea povestii,nedrept de mare.
Am inceput sa vedem curind lumea asa cum e ea lume ca lume si am pierdut sensul povestii.Lacrimile unui orb sint ochii nostrii si de prea de timpuriu n-am mai putut fi pacaliti.

Povestea…
Oameni mari…
E povestea anului asta oglinda fireasca a nefirescului de pina la el.Acum noi insine stim ca ne mai stie cineva povestea noastra si ca puterea lui de a aseza povestea lui linga poveste e numai grija si drag si protectie.E viata si tot ce poate insemna timpul vietii al propriei povesti.

Mult intuneric in ochii raului orb.Prea adevarata si curata lumea vazuta prin lacrimile lui,ochii nostri…
Se schimba viata,lumea,timpul,amintirea,lumina…
Se schimba Anii…se modifica sensul renuntarilor noastre la noi insine.E cineva care stie totul…Nu ne mai putem ascunde,nu vom mai putea minti,nu ne vom mai putea minti cu povestea noastra.A mai vazut cineva adevarul…Povestea e altfel acum vazuta prin si de ochii lui.Povestile trebuiesc spuse!

Alegeri…
Lacrimi de orb – Ochii nostrii…
Se schimba Anii…

Inutila, e incercarea de a le surprinde privirea, sau macar o emotie de orice fel in privirea ce ar trebui sa se gaseasca in spatele privirii. Greu, tare greu sa le prinzi privirea si aberanta incercarea de a gasi un suport, o… ceva, orice in ea, pe care sa reazemi o speranta cit de mica sau pe care sa-ti sprijini propria privire, indoielile, nevoia de a sti, de a vedea ca esti ascultat, aprobat sau nu, inteles, protejat astfel… Nu exista nimic in spatele acelor ochi mult prea apropiati si prea in fruntea fruntii si nu e necesar un efort prea mare pentru a le vedea radacina firului de par ce le creste incetisor pe ceafa.

Ma agat cu disperare si nu renunt la evidenta inutilitate a cuvintelor ce ar trebui sa inlantuie lungul sir de fapte si vorbe din dictionarul cuvintelor ce ne definesc si alcatuiesc viata.
Altfel, privind la mult prea fidela noastra oglinda, la clasa-casta, a politicienilor nostrii, e ingrozitor de greu sa nu-ti amintesti si sa nu valorizezi toate acele cuvinte ale limbii române ce dau savoare oboarelor si circiumilor obscure, dar care, din nefericire, mai ales acum mai mult ca oricind parca, ne umilesc limba si injosesc discursurile publice transferate mai apoi in tot ce inseamna media.

O conversatie, o fraza, un speech in care isi fac loc adjectivele se transorma automat in altceva si nu e deloc de bine acel ceva, e trist si inrobitor. Te desfiinteaza ca om reducindu-te la conditia matului de porc in care ne infasuram visele de sarbatori…
Stiu insa, cu siguranta, ca avind ca subiect clasa noastra politica as reusi sa nu repet doua-trei zile nici un adjectiv, nici o expresie( ba as mai inventa cu bucurie inca alte citeva…) Tentant, tare tentant… N-as repeta nimic,nimic din ceea ce umple gura rasfatatilor soartei atit de mediatizatii politicieni dar din nefericire nu numai pe-a lor.. Cum sa rezisti tentatiei, pentru ce ?!

Atit de greu cintaresc aceste 21 de grame uneori…

Am intilnit pe cineva caruia ii placea foarte mult ciocolata… Prea multi oameni dragi au disparut de linga mine,din vina mea.Asta inseamna ca eu am mai multa putere decit Dumnezeu daca pot decide asta,nu-i asa?.Atit de adevarat e!Eu l-am omorit pe Dumnezeu!Nu ma puteti convige ca nu-i adevarat.Eu pot!Am atita putere! Am stiut imediat cit de mult ii place ciocolata.Imediat am stiut!Atit de multe stiu…Atit de multe pot…Tare mult ii placea ciocolata. Sint un om rau!Am lovit cu rautate acolo de unde nu pleca decit dragoste si nu am facut asta o singura data.Toti au murit in jur! Nu poate fi altfel,eu l-am omorit pe Dumnezeu!In neamul meu sint femei foarte rele.Indiferent de ce vreau eu la un moment dat cineva moare sau sufera mult din cauza mea.Nu e decizia mea sa fac rau.Eu mereu am incercat sa fac bine si sa iubesc la maxim dar moartea e mereu prin preajma si ii ia pe toti cei pe care ii iubesc si de aia Dumnezeu a murit.Eu l-am omorit pe Dumnezeu!

Nu cumva sa credeti ca inventez ceva!Pot aduce ploaia!Pot face copii sa ma doreasca si sa se joace cu mine doar privindu-i.Au ceva ochii mei.Eu stiu ce vreau cind te privesc intens si ei,ochii mei se fac foarte,foarte rotunzi.Voi habar nu aveti!Eu l-am omorit pe Dumnezeu!

Dar el stia…el cu ciocolata lui… stia ce fac eu cu ochii.De unde putea stii oare?Tare mult ii placea ciocolata.
Eu l-am omorit pe Dumnezeu!Toti ai mei imi spun asta si eu stiu ca-i asa.Nimeni nu poate sta mult timp linga mine,d’aia nu am avut niciodata nici macar un prieten.Cui sa-i spun despre mine,cui?!Tuturor celor din preajma mea li se intimpla ceva rau la un moment dat.Nu stiu de unde am puterea asta.Stiu ca la un moment dat aud o voce si de aici totul se distruge.E vina mea aceea de-al fi omorit pe Dumnezeu.Mie nu mi se pot intimpla “accidente”,am o minte prea puternica,prea analitica,prea organizata!Voi nici nu stiti pe unde am fost eu,ce am facut si ce am ales odata demult.

El se juca cu mine.El cu ciocolata lui si acum realizez ca joaca lui erea foarte serioasa.Ma jucam si eu!Atit de rar se intimpla asta…Ce bucurie,dar,apoi veneam in lume si…Eu l-am omorit pe Dumnezeu! Eu negociez fiecare clipa!Pe mine viitorul nu ma ia niciodata prin surprindere!Voi habar nu aveti!
Eu l-am omorit pe Dumnezeu! Toata viata am crezut asta.Toata viata mi s-a reprosat asta.De atit de multe ori mi s-a scuipat asta in fata… Fara vre-un avertisment m-a oprit si mi-a spus ca stie ce vreau sa fac si ma roaga sa nu fac asta.Stia ca stiu cit de mult ii placea ciocolata dar ca nu e nevoie .Nu trebuie sa-i dau un tren plin cu ciocolata daca vreau sa-l parasesc ca sa aibe pina ma va uita,sa-i fie mai usor…
Eu l-am omorit pe Dumnezeu! De unde stia ca asta vreau sa fac?De unde stia de ciocolata?Atunci am avut singurul prieten,in clipa aceea-o clipa- dar trebuia sa renunt.Ma intorceam in lume.Vocea…
Eu l-am omorit pe Dumnezeu! Dar el stia viitorul?Asta inseamna ca viitorul exista?!De unde stia de ciocolata?!Asta inseamna ca Dumnezeu i-a aratat viitorul?!Asta inseamna ca Dumnezeu nu e mort?!
Atit de mult ii placea ciocolata si atit de curat si cu atita drag am vrut sa-i fac o bucurie daruindu-i lumea mea de ciocolata…Nu i sa intimplat nimic rau.Toate relele a invins si nu a avut nici ghinion si-mi spunea ca-i port noroc… Ii placea ciocolata…vedea viitorul…stia viitorul…
Asta inseamna ca Dumnezeu nu e mort?! Asta inseamna Credinta?De la o ciocolata?!…Oare incep sa… cred?