Pentru ca Ea da sens trecerii mele pe aici prin viata asta pe care am reusit sa o fac sa fie ca un vis.Am reusit asta cautind-o pe Ea in fiecare din ele..Ea da sens visului,Ea da sens insomniilor si cuvintului Dor.Ea ma incepe si ma termina in fiecare clipa.Ea e motivul si cauza si efectul.

Sint implinit ca definitii in orizontul privilor ei.Pe Ea o caut si pina acum Ea din fiecare dintre ele,cele patru femei pe care am avut sansa sa le intilnesc in viata m-a legat structural,mi-a dat un sens si un rost.
Ea e idealul si pentru ca nu sint prost deloc nu ma pot pacali considerind ca merita sa trec prin viata fara a o cauta,fara a face tot ce tine de mine pentru a o gasi.

Tot restul motivatiilor existentiale tine de fum si oglinzi.Nimic nu e mai important decit Ea pentru ca numai intilnind-o pe Ea, copilul meu va sti sa recunoasca si sa stie cum e fericirea.Tot restul,toate vanitatile omenesti pot fi dobindite,cumparate,mostenite,furate…

Ce conteaza cu adevarat e sa fi fericit si daca asta tine de utopie atunci sint ce-l mai mare utopic de pe pamint care insa traieste mult mai bine in “lumea reala” decit foarte multi “normali” ce-si triseaza destinele si viata.

Ea!
Ea ma tine viu si intreg intr-o lume de suflete moarte, mutilate,pacalite.
Cum sa nu o caut,cum sa trec pe linga Ea,cum sa nu o vad,?!O stiu foarte bine.
Ea e …atit de frumoasa!
Ca o bucurie de frumoasa
Atit de frumoasa e Ea
Ca o cununie
Atit de frumoasa e Ea
Ca o lacrima
Atit de frumoasa e Ea
Ca o  simbata
Atit de frumoasa e Ea
Ca o rugaciune de frumoasa
Atit de frumoasa e Ea
EA insemna “ACASA”
Atit de frumoasa e Ea!
Asa e Ea si am sa o recunosc negresit cind o voi intilni.
Ma visez intreg si Ea ma intregeste.De aceea o iubesc eu pe Ea si numai un dobitoc poate vedea egoism aici pentru ca,nu-i asa si Ea trebuie sa-l gaseasca pe El.
Ea e aripa de inger ce imi lipseste cind sint fara de Ea.

Sigur ca mi-e frica, nu sint timpit! …doar ca uneori ma invaluie oboseala…Nu mai stiu cum, in ce fel si pe cine sa conving ca eu nu sint poet,ca nu inventez lucrurile si ca doar le povestesc dupa ce am fost acolo?!
Imi amintesc de un loc unde daca reuseai sa ajungi nu ti se mai putea intimpla nimic indiferent de ce facusei.Acolo nici o lege lumeasca nu functiona.Oricit de ticalos ai fi fost cineva te lua in brate si te apara de toata rautatea lumii…Nu mai stiu ce si cum sa scriu,prea multe ginduri de-a valma.Prea multe imagini ce  se petrec prin priviri.Vad prea multe priviri in spatele privirilor…Sigur e undeva locul ala.Sanctuarul…merita sa nu renunt! E tot ce conteaza!E drept,uneori sint tare obosit si atunci….Am invatat sa am grija de temerile mele,de frici,de groaza,de oboseli,de tristetile ce vin din alte lumi ale lumii.

Eu  am grija de ele si ele ma apara te tentatia neantului,de mirosul dulce acrisor de hoit al renuntarii.
Inca mai visez!Azil!E doar o clipa de pace,nu un abandon.Sint un om viu!N-am renuntat!Nu am cedat!
Inca alerg stigind din toti plaminii: Azil!
“Ticalosii”

Detest actorii! Imi par a fi marii maestrii ai propriilor destine trisate,cabotini…Atit de putina forta avem spre a fi noi insine prin viata incit numai adevaratele genii pot sa intruchipeze real clipele ce compun viata unui personaj,altul decit el insusi.
Stefan Iordache
Mircea Diaconu
O reverenta pentru sansa de a fi contemporani.O minune!Sint un om norocos fara doar si poate.
Nu am vazut scenariu si regie in filmul asta.Nici acum nu stiu daca sa multumesc sau sa injur, si daca asta poate fi sau nu un compliment…O prea abrupta cadere in real,in propriile male amintiri.
Stefan Iordache
Mircea Diaconu
Multumesc pentru ca sinteti,multumesc pentru “A fi”-un verb ca o respiratie asumata .Verb pe care atunci cind il scriu, il scriu instinctiv, mereu gresit…

9 aprilie - 9 aprilie.Un an intre si alti sase recuperati…Nu cred in coincidente.Nu exista asa ceva ci numai efortul si mai apoi sansa de a ajunge la timp la intilnirea cu … coincidenta.Unii ii spun soarta,destin,noroc,etc…De multa vreme incerc sa asez pe hirtie gindurile ce ar trebui sa inchida un an.Chiar am scris odata in minte intr-una din noptile in care nu puteam dormi.Am uitat insa ce si cum pe undeva pe drumul de la Ploiesti spre Bucuresti cind reveneam acasa de la niste prieteni care locuiesc acolo.
Am inceput sa scriu incercind sa decriptez cumva textele cintecelor mele.Cel putin asta aveam in cap cind am trimis primul sms.Asta imi propusesem.A iesit cu totul si cu totul altceva.

Pe linga povestea ce se continua in fiecare dintre cele douazeci si unu de grame ale sufletului din fiecare zi mai e o poveste si inca una si inca una.Sint articole care au in ele alte patru sau cinci povesti.Am o minte mai complicata si nu ma scuz pentru asta in fata nimanui.Sintem ce sintem dar adevarata noastra definitie o dau faptele noastre si nu gindurile.Nu ce avem in interior ne defineste ci ce alegem sa facem.Avem de ales in fiecare clipa iar asta implica un nivel decizional al constiintei si pina in cele din urma chiar sintem suma actiunilor noastre din viata de zi cu zi,din lumea “reala”.Intersectia dintre noi insine si noi in raport cu ceilalti ne defineste.

Nu aici am gresit si nu faptul ca nu mi-am tradus cintelele il consider a fi fost o greseala.Am avut altceva de facut,mult mai important pentru mine. Mi-am asumat asta si chiar am facut-o.Nu regret nimic,asta trebuie sa fie foarte clar.Multe cuvinte ascunse-n cuvinte si genul asta de povesti nu e pentru tot prostul.Accesul spre tine insuti nu tine de imperativ,desi asa ar trebui sa fie,ci de o alegere,de o decizie intima fiecaruia dintre noi.

9.03-365-9.03…multe cifre… Nu sint vre-un “numerolog”,nici unul care “citeste” in pietre,desi daca as sta sa privesc mai atent in sufletele celor din jur nu ar trebui sa ma mire succesul pe care il am cu muzica mea.Prea imi merge bine nu?! Doar ma joc cu jocul intimplarii.Intimplare sau noroc pentru care m-am pregatit insa foarte bine si nu sint foarte multe “coincidente” in viata mea de care sa nu stiu sau pentru care sa nu fi fost pregatit.

Am crezut mereu ca starea de “undeva la mijloc” ma defineste si am inteles,tirziu e drept, dar am inteles ca aici undeva e greseala. 21g! Atit de evidente sint lucrurile uneori,atit de orbi sintem.
Scriam nu demult ca sint un om viu cu tot ce poate insemna asta,si cu bune si cu rele.Am printre gene si stele si noroi.Sint si curva si sfint,si inger si demon,si print si cersetor si mai credeam ca asta e valabil pentru noi toti. (Am ajuns sa ma citez… asta inseamna ca sint un om batrin :))

Aici este eroarea.Poate ca sint eu mult prea optimist dar am crezut mereu,cu sinceritate ca avem puterea de a inclina balanta in partea in care dorim  nerealizind ca de fapt starea de echilibru ce ar trebui sa ne permita sa facem asta lipseste cu desavirsire. Cele 21 de grame sint suflet si oricit as incerca sa le “intind” tot nu pot sa ma apropii de jumatate,de cele 50 de procente ce conditioneaza starea de echilibru,mai ales ca cele douazeci si unu de grame reprezinta o constanta in timp ce greutatea “ambalajului” variaza mult.Daca faci un calcul aproape de “ideal” nu te apropii prea mult,ba dimpotriva.Daca as avea 75kg atunci “greutatea” sufletului,cele 21 de grame ar insemna 0,028% din tot ce sint eu si nu pot accepta cu mintea mea de “artist” o evidenta atit de trista. Atit de putin suflet pe lume…

Am gresit,recunosc,dar am facut asta fiind in esenta un optimist incurabil,aproape un imbecil care continui sa cred impotriva tuturor ca este posibil,ca se poate.Asa pofta si chef am sa fortez norocul si sa provoc curva asta de viata!!! De aceea merge lumea asta atit de rau.Dezideratul celor 50 de procente ramine doar un deziderat,doar un vis si cele 21 de grame ale sufletului sint tare putine. Eu sint “artist” eu pot de aceea inchid un an cu adevaul meu: 21% ingeri.Atit sintem si e tare putin…

Povestea unui an cit mai multe vieti asezat in amintire linga o alta poveste de viata ca sprijin si scut,ca alinare.  Se accelereaza timpul,se schimba lumea,lumile lumii.Ne modificam noi insine,crestem. Invatam sa ne acceptam asa cum sintem de fapt,asa cum credeam ca numai noi insine ca stim.

Se aseaza povestea anului asta linga povestea anilor ca au trecut ca viata purtindu-ne prin raiul ce ar fi trebuit sa fie copilaria si nu a fost,prin uimirea ce ar fi trebuit sa insoteasca descoperirea sensului prieteniei si a adolescentei,si nici asta nu a fost pentru ca a trebuit sa facem pactul cu nevoia oamenilor mari de a fi mari cu orice pret,cu orice chip, cu orice risc…

Ne-am trezit prea mari,prea de curind si sensul trecerii de la copil la matur s-a pierdut pe drum pe undeva prin durerea constientizarii nivelului de constiinta.Prea mare durerea povestii,nedrept de mare.
Am inceput sa vedem curind lumea asa cum e ea lume ca lume si am pierdut sensul povestii.Lacrimile unui orb sint ochii nostrii si de prea de timpuriu n-am mai putut fi pacaliti.

Povestea…
Oameni mari…
E povestea anului asta oglinda fireasca a nefirescului de pina la el.Acum noi insine stim ca ne mai stie cineva povestea noastra si ca puterea lui de a aseza povestea lui linga poveste e numai grija si drag si protectie.E viata si tot ce poate insemna timpul vietii al propriei povesti.

Mult intuneric in ochii raului orb.Prea adevarata si curata lumea vazuta prin lacrimile lui,ochii nostri…
Se schimba viata,lumea,timpul,amintirea,lumina…
Se schimba Anii…se modifica sensul renuntarilor noastre la noi insine.E cineva care stie totul…Nu ne mai putem ascunde,nu vom mai putea minti,nu ne vom mai putea minti cu povestea noastra.A mai vazut cineva adevarul…Povestea e altfel acum vazuta prin si de ochii lui.Povestile trebuiesc spuse!

Alegeri…
Lacrimi de orb – Ochii nostrii…
Se schimba Anii…

Inutila, e incercarea de a le surprinde privirea, sau macar o emotie de orice fel in privirea ce ar trebui sa se gaseasca in spatele privirii. Greu, tare greu sa le prinzi privirea si aberanta incercarea de a gasi un suport, o… ceva, orice in ea, pe care sa reazemi o speranta cit de mica sau pe care sa-ti sprijini propria privire, indoielile, nevoia de a sti, de a vedea ca esti ascultat, aprobat sau nu, inteles, protejat astfel… Nu exista nimic in spatele acelor ochi mult prea apropiati si prea in fruntea fruntii si nu e necesar un efort prea mare pentru a le vedea radacina firului de par ce le creste incetisor pe ceafa.

Ma agat cu disperare si nu renunt la evidenta inutilitate a cuvintelor ce ar trebui sa inlantuie lungul sir de fapte si vorbe din dictionarul cuvintelor ce ne definesc si alcatuiesc viata.
Altfel, privind la mult prea fidela noastra oglinda, la clasa-casta, a politicienilor nostrii, e ingrozitor de greu sa nu-ti amintesti si sa nu valorizezi toate acele cuvinte ale limbii române ce dau savoare oboarelor si circiumilor obscure, dar care, din nefericire, mai ales acum mai mult ca oricind parca, ne umilesc limba si injosesc discursurile publice transferate mai apoi in tot ce inseamna media.

O conversatie, o fraza, un speech in care isi fac loc adjectivele se transorma automat in altceva si nu e deloc de bine acel ceva, e trist si inrobitor. Te desfiinteaza ca om reducindu-te la conditia matului de porc in care ne infasuram visele de sarbatori…
Stiu insa, cu siguranta, ca avind ca subiect clasa noastra politica as reusi sa nu repet doua-trei zile nici un adjectiv, nici o expresie( ba as mai inventa cu bucurie inca alte citeva…) Tentant, tare tentant… N-as repeta nimic,nimic din ceea ce umple gura rasfatatilor soartei atit de mediatizatii politicieni dar din nefericire nu numai pe-a lor.. Cum sa rezisti tentatiei, pentru ce ?!

Atit de greu cintaresc aceste 21 de grame uneori…

Am intilnit pe cineva caruia ii placea foarte mult ciocolata… Prea multi oameni dragi au disparut de linga mine,din vina mea.Asta inseamna ca eu am mai multa putere decit Dumnezeu daca pot decide asta,nu-i asa?.Atit de adevarat e!Eu l-am omorit pe Dumnezeu!Nu ma puteti convige ca nu-i adevarat.Eu pot!Am atita putere! Am stiut imediat cit de mult ii place ciocolata.Imediat am stiut!Atit de multe stiu…Atit de multe pot…Tare mult ii placea ciocolata. Sint un om rau!Am lovit cu rautate acolo de unde nu pleca decit dragoste si nu am facut asta o singura data.Toti au murit in jur! Nu poate fi altfel,eu l-am omorit pe Dumnezeu!In neamul meu sint femei foarte rele.Indiferent de ce vreau eu la un moment dat cineva moare sau sufera mult din cauza mea.Nu e decizia mea sa fac rau.Eu mereu am incercat sa fac bine si sa iubesc la maxim dar moartea e mereu prin preajma si ii ia pe toti cei pe care ii iubesc si de aia Dumnezeu a murit.Eu l-am omorit pe Dumnezeu!

Nu cumva sa credeti ca inventez ceva!Pot aduce ploaia!Pot face copii sa ma doreasca si sa se joace cu mine doar privindu-i.Au ceva ochii mei.Eu stiu ce vreau cind te privesc intens si ei,ochii mei se fac foarte,foarte rotunzi.Voi habar nu aveti!Eu l-am omorit pe Dumnezeu!

Dar el stia…el cu ciocolata lui… stia ce fac eu cu ochii.De unde putea stii oare?Tare mult ii placea ciocolata.
Eu l-am omorit pe Dumnezeu!Toti ai mei imi spun asta si eu stiu ca-i asa.Nimeni nu poate sta mult timp linga mine,d’aia nu am avut niciodata nici macar un prieten.Cui sa-i spun despre mine,cui?!Tuturor celor din preajma mea li se intimpla ceva rau la un moment dat.Nu stiu de unde am puterea asta.Stiu ca la un moment dat aud o voce si de aici totul se distruge.E vina mea aceea de-al fi omorit pe Dumnezeu.Mie nu mi se pot intimpla “accidente”,am o minte prea puternica,prea analitica,prea organizata!Voi nici nu stiti pe unde am fost eu,ce am facut si ce am ales odata demult.

El se juca cu mine.El cu ciocolata lui si acum realizez ca joaca lui erea foarte serioasa.Ma jucam si eu!Atit de rar se intimpla asta…Ce bucurie,dar,apoi veneam in lume si…Eu l-am omorit pe Dumnezeu! Eu negociez fiecare clipa!Pe mine viitorul nu ma ia niciodata prin surprindere!Voi habar nu aveti!
Eu l-am omorit pe Dumnezeu! Toata viata am crezut asta.Toata viata mi s-a reprosat asta.De atit de multe ori mi s-a scuipat asta in fata… Fara vre-un avertisment m-a oprit si mi-a spus ca stie ce vreau sa fac si ma roaga sa nu fac asta.Stia ca stiu cit de mult ii placea ciocolata dar ca nu e nevoie .Nu trebuie sa-i dau un tren plin cu ciocolata daca vreau sa-l parasesc ca sa aibe pina ma va uita,sa-i fie mai usor…
Eu l-am omorit pe Dumnezeu! De unde stia ca asta vreau sa fac?De unde stia de ciocolata?Atunci am avut singurul prieten,in clipa aceea-o clipa- dar trebuia sa renunt.Ma intorceam in lume.Vocea…
Eu l-am omorit pe Dumnezeu! Dar el stia viitorul?Asta inseamna ca viitorul exista?!De unde stia de ciocolata?!Asta inseamna ca Dumnezeu i-a aratat viitorul?!Asta inseamna ca Dumnezeu nu e mort?!
Atit de mult ii placea ciocolata si atit de curat si cu atita drag am vrut sa-i fac o bucurie daruindu-i lumea mea de ciocolata…Nu i sa intimplat nimic rau.Toate relele a invins si nu a avut nici ghinion si-mi spunea ca-i port noroc… Ii placea ciocolata…vedea viitorul…stia viitorul…
Asta inseamna ca Dumnezeu nu e mort?! Asta inseamna Credinta?De la o ciocolata?!…Oare incep sa… cred?

Multe pacate pe lumea asta…Nu stiu, daca sint numai sapte sau cu mult mai multe.Poate ca cele sapte sint pacatele capitale,pacate de moarte…  Stiu insa cum se spune ca e mare pacat, e pacat de Dumnezeu sa fi daruit la nastere cu un har,cu un talent, iar tu sa nu incerci sa faci totul pentru a te ridica la inaltimea misiunii, pentru care se presupune ca ai fost “trimis” aici. Sigur ca poti gasi tot felul de scuze,tot felul de motive, pentru ca sa nu, desi toate “semnele” iti arata drumul.

Atit de mult ti-a dat peste gura viata pina acum si atit de nedrepte au fost flegmele luate peste ochi de la boarfa asta de viata, incit acum simti, ca nimic nu are sens si rost, sa mai lupti cu ea.Si totusi…ramine departe, tare bine ascuns undeva, un gind ce nu-ti da pace.Tu simti ca poti si mai stii, ca n-ai facut chiar totul, desi ce ai realizat tu pina acum,intr-un timp atit de scurt,e infinit mai mult decit ce a facut altcineva vreodata.Atit de departe ai ajuns cu mintea si cu sufletul, incit privesti in jur si …nimic,nimic.Cu cine sa stai de vorba?Cui sa-i spui despre lumea ta?Cine sa inteleaga?! Te-ar lua cu sigurante drept nebun si de aici incepe singuratatea ,mai inghetata decit sufletul iadului… suficienta. Orgoliu,vanitatea asta…cum ne mintuie ele pe toti ,de toate cite am facut…Ce ne facem insa cu toate cite n-am facut desi…Ce bine e,ce caldut e-n turma.

Viata…
Pentru unii,poate ca pentru prea multi dintre noi, viata altcuiva nu valoreaza mai mult de sapte centi.Cine,cui da dreptul de a judeca si de a traduce viata altcuiva in valori atit de mici, dar atit de absolute? Sapte centi…chiar e atit de putin?! E posibil, ca dupa transformare sa ramina multe cifre dupa virgule, pentru ca nimeni nu stie care e rata de schimb si la ce se raporteaza ea,la ce valori.
Multe lucruri pot insemna acesti sapte centi pentru cel ce alege sa-i daruiasca ,mai ales daca acesta, conditioneaza gestul acesta inca de la inceput cu o alegere constienta, pe care te lasa sa o faci numai tu cu tine.

Poti alege cinstit, sau poti minti si atunci cei sapte centi nu mai reprezinta un dar, ci o datorie pe care o ai fata de tine in primul rind si mai apoi fata de cel care ti-a facut cadoul.Te-a lasat sa alegi si prin asta ti-a demonstrat, ca nu esti singur si ca totul merita de fapt.Poate ca a insemnat cu mult mai mult, dar cui sa spui,cine sa inteleaga?

Datoria… sapte centi. Pina si asta e un dar, pentru ca recunosterea datoriei inseamna acceptarea faptului ca ai un trecut ce te compune acum si ca trecutul asta e adevarat, fiind asumat de o alta viata ,chiar daca viata aia nu valoreaza in ochii tai decit sapte centi.Stranii,pustii valori pe real!
Pina una alta, viata e singura moneda forte si timpul ei se poate cuantifica in fiecare cent din cei sapte.Poate ca visele,eforturile devenirii sa se regaseasca dupa virgula data de cursul de schimb…Poate,cine stie, cite mai poti afla dupa o virgula?!

Micut oras Bucurestiul asta!Il poti avea pe tot cu numai sapte centi in timp record, indiferent de distanta de la care il privesti la inceput.Totul e sa stii sa construiesti “contextul” si sa asiguri toate conditiile, in care coincidenta se poate petrece “intimplator”. Restul vine de la sine si e numai meritul celui care se “califica” pentru “norocul” asta. Numai tu si Doamne Doamne stiti, cit de scump a fost platit “norocul” asta.Nu e o reclama inselatoare, menita sa pacaleasca prostimea, ci o alta poveste din poveste…
Sapte centi… E mult? E putin?

Caderi in lumea adevarata, unde pe o strada cu doua benzi, un nebun merge pe o a treia… Vecinii,vecinii mei… of,of,of!  Uneori ii pling, desi am aflat ca acum, de cind cu “Zece”, se inchiriaza mai lesne si cu o mai mare bucurie, apartamentele de pe unde stau eu… O lume dementa!  Se mai razvratesc ei din cind in cind ,ca dau muzica prea tare si intotdeauna la ore “nepotrivite” si-mi bat in pereti… Ma enervez teribil atunci, mai ales ca nu o fac suficient de des. Oare exista o ora potrivita pentru a da muzica la maxim?Adica asta in afara oricarei ore? Vecinii mei… saracii… Ii cred in stare sa jure cu mina pe Biblie ca am omorit pe cineva de citeva ori anul trecut si sincer, ar cam avea dreptate daca stau si-mi amintesc, ce se putea auzi din casa asta…
Oare ce o fi in mintea si-n sufletul lor acum, cind vad ca “mortul” e mai viu ca oricind? Of,of,of….viata grea asta de vecin! Cum sa le poti da o explicatie? Cum sa ramii calm si sa incerci sa afli o explicatie? Cum sa intelegi starea de coma?

Cum sa explici si mai ales pe intelesul cui, rezultatul unei contraexpertize a nivelului de alcoolemie, cind scrie negru pe alb, ca aceasta are valori incompatibile cu viata? Se schimba lumile si se modifica raporturile noastre cu noi insine.Parca ne mintim mai greu, indiferent de cine se impotriveste schimbarii.Nu mai conteaza de unde vine raul,din care lumi ale lumii.Incepe sa nu mai conteze in cite farime ti-e sfarimat sufletul, sau cite valente are boala numita generic “personalitate multipla”.E gata! Nu mai merita sa ne ascundem prin vecinatatile vietii,sa ne risipim prin vecini si prin judecatile lor de valoare.Pierdem ceva infinit mai pretios.Ne pierdem pe noi insine, si noi sintem minunea! Multa vreme minunile aveau raporturi de incompatibilitate cu lumea reala.Nu mai e cazul!

Ai dreptul sa visezi! Ai obligatia, sa iesi din starea de coma! Ai dreptul sa speri, chiar daca speranta are valori teoretice incompatibile cu viata, dupa mintea tuturor “vecinilor”… Ai sansa ca de acum, sa nu mai accepti sa-ti fi propriul vecin! Nu exista taine, pe care un nebun sa nu le poata vedea si intelege.Au nebunii Dumnezeul lor.Se pare ca asta e singura vecinatate fireasca.Uneori nebunii viseaza crini, si atunci stiu, ca tot ce au facut ei, a avut un inteles si o finalitate buna.Un “vecin” e aparat de acum inainte, de o forta mai mare decit tot raul de pe pamint. “Ai grija ce-ti doresti,ca s-ar putea sa se indeplineasca….” E o scuza numai buna pentru imbecili!Totul e sa fii pregatit si sa ai o inima mare. Asa-mi place, cind imi ies chiar toate cite-mi pun in cap!Uneori mi se face frica…

La cele mai recente concerte ale mele am pus in faţa scenei cutia chitarii, iar în ea am lăsat să se vadă un bilet pe care scria mare “DE MILĂ, DE SILĂ, DONAŢI BANI, DAR NU PUBLICI! DONAŢI BANI PRIVAŢI PENTRU FONDUL DE PENSIONARE AL RIDZIPONCILOR!”. Am scris mai sus ce am reuşit să adun la numai două concerte. Nimeni nu ştia ce am eu de gând să fac cu banii adunaţi astfel.  

Am mai spus cum mi-am început “cariera” muzicală şi nu mă ruşinez cu asta. Cu banii strânşi din cântatul în metrou sau prin tramvaie când eram copil, am reuşit să-mi cumpăr primul pulover. Erau tare friguroase iernile copilăriei mele. Am crescut mare şi n-am renunţat - se pare - la bunul meu obicei de a cere bani pentru ce cânt eu de la cei care vin să mă audă cântând. Eu nu cer bani de la instituţii, nu mă umilesc în faţa nici unui jeg de politician, oricât ar fi acesta de ministru sau altceva pentru a-mi putea cânta cuvintele. Trist este că artiştii consacraţi ai neamului, artişti pe care nu-i poţi suspecta de nici un chip de sărăcie, o fac şi fac din milogeală o adevărată artă-carieră în show-biznisul românesc. Talent au cu carul, la ce să le mai trebuiască demnitate?! I-ar încurca!

E o bucurie să vezi că oamenii cred în tine, că vin la concertele tale şi-şi plătesc biletul de intrare, iar mai apoi participă la mica ta nebunie, la mica ta “revoltă”.

Am stat pe scenă cântând, şi-n cutia chitării oamenii au lăsat 134,45 de lei. Nu-i rău pentru câteva ore de muncă. Spun muncă pentru că eu nu stăteam cu mâna întinsă la colţ de stradă şi nu cerşeam bani pentru a cânta la evenimentele organizate de cine ştie ce cretin din banii cu care ar fi putut salva un copil de frigul străzii sau de vreo boală necruţătoare. Munceam cinstit, aşa cum mai fac doar cântăreţii prin staţiile de metrou. Nimic jenant sau ruşinos în asta!

“În ţara noastră se nasc anual peste 900 de copii cu probleme cardiace grave, iar pentru ei există prea puţine centre în care pot fi operaţi şi trataţi”. Ar putea fi un subiect de meditaţie pentru aceia dintre “colegii” mei care şi-au făcut un obicei din asta pe o scenă la gâtul vreunui candidat sau al vreunei beizadele care vrea la Bruxelles. Scena nu este făcută pentru genul ăsta de curveturi.

Acei 134,45 de lei au ajuns în contul Asociaţiei “Inima Copiilor”, cont deschis la Alpha Bank - RON: RO96 BUCU 0463 3385 2511 RO01.

Au pus oamenii în cutia chitării, după cum şi ce i-a lăsat inima, fără să ştie ce voi face eu cu acei bani. Ar fi ajuns mai mulţi bani în contul asociaţiei “Inima Copiilor” dacă un imbecil din public n-ar fi furat alţi 250 de lei. Banii ca banii, dar acel spectator de la Vama Veche a furat şi o iconiţă.

Am stat mult până să scriu editorialul, ăsta pentru că nu reuşeam să înţeleg… Cum să furi o iconiţă şi pentru ce?! Atât de rău, atât de răi am ajuns să fim?!!! Încă sper să avem o şansă! Scoicile, firul de iarbă, leul moldovenesc, pana de chitară, poezia au rămas.

P.S. Asociaţia “Inima copiilor”, asociaţie non-guvernamentală şi nonprofit. Scopul asociaţiei este acela de a ajuta copii în suferinţă, şi anume pe cei cu malformaţii cardiace congenitale.

http://www.inimacopiilor.ro/campanie/ajuta.php

*publicat in Jurnalul National

Fericirea nu poate fi controlata, pentru ea trebuie sa hotarasti in fiecare clipa, sa o aperi, sa ai grija, sa lupti, sa traiesti cu adevarat… o nefericire trecuta insa, da! Nefericirea e stabila ca un munte de granit. Acolo si numai acolo se simt in siguranta, in suferinta.
Priviti atent in jurul vostru si ii veti observa cu usurinta. Oamenii astia nu traiesc, sunt morti de multa vreme acolo unde e moartea mai teribila: in suflet. Nu te astepta de la ei la recunostinta, daca incerci sa-i ajuti cumva. Ar fi o mare prostie din partea ta, pentru ca nenorocirea si suferinta atat de prezente in viata lor ii fac sa creada ca merita totul, ca li se cuvine totul. De fapt, cam asa si e. Nimeni nu merita atata durere, atata tristete, mai ales ca nu sunt vinovati cu nimic. Adevarul e ca nu e vina lor, dar o minte bolnava le-a rasucit destinul de spaima propriei singuratati si le-a pus teribila vina grea ca un blestem de moarte asupra vietii.
Oamenii astia nu traiesc, doar supravietuiesc clipei, asteptand cu infrigurare sa-i salveze cineva odata, candva, lasand tot felul de semne in urma pentru a putea fi recunoscuti si salvati fara a avea curajul de a recunoaste deschis ca numai la ei insisi si in puterea lor sta rezolvarea si ca trebuie sa se salveze din spaima clipei de demult pentru a nu-si condamna propriul copil la moartea respirata de ei in fiecare secunda prin toti porii.
Oamenii astia au caracterul unui gandac de bucatarie, care intra si-ti fura din frigider bucatica inceputa, dar si forta lor de a supravietui chiar unui atac atomic, au coloana vertebrala de meduza. Nu au nimic, nu pun baza in nimeni, niciodata nu vor avea ce sa-si reproseze decat in secunda respiratiei, si asta trece instantaneu, fiind imaculati in clipa urmatoare si putand astfel sa o ia de la capat.
Nu pune baza pe ei. Te vor trada cu priviri senine in secunda urmatoare si au argumentul perfect pentru a face asta. Nu astepta nimic de la ei, pentru ca ei iti vor da nimicul, aducand dovezi ca de fapt ce-ti permit sa iei e totul, nedaruind nimic de fapt, nevrand sa stie ce-i grija. Sunt destepti tare oamenii astia. Ei stapanesc clipa si asta e greu. Niciodata nu vor lupta pentru ei insisi. Ei nu au nimic, ei nu cer niciodata nimic pentru ei nimanui. Oamenii astia fac ca Zorba sa ajunga sa fie o scuza numai buna pentru prosti. Oamenii astia iti vor ucide copilul in cele din urma condamnandu-l la o viata ca a lor daca nu se salveaza din capcana propriei morti.Ei sunt propriii lor supravietuitori.