Fondul de pensionare al Ridziponcilor si iconita furata

Trei scoici, o pana, un bilet RATB folosit, o cutie de lapte condensat pentru cafea - goala, o bere, un leu moldovenesc, un fir de iarba, o poezie scrisa pe un bilet şi 134,45 de lei.

La cele mai recente concerte ale mele am pus in faţa scenei cutia chitarii, iar în ea am lăsat să se vadă un bilet pe care scria mare “DE MILĂ, DE SILĂ, DONAŢI BANI, DAR NU PUBLICI! DONAŢI BANI PRIVAŢI PENTRU FONDUL DE PENSIONARE AL RIDZIPONCILOR!”. Am scris mai sus ce am reuşit să adun la numai două concerte. Nimeni nu ştia ce am eu de gând să fac cu banii adunaţi astfel.  

Am mai spus cum mi-am început “cariera” muzicală şi nu mă ruşinez cu asta. Cu banii strânşi din cântatul în metrou sau prin tramvaie când eram copil, am reuşit să-mi cumpăr primul pulover. Erau tare friguroase iernile copilăriei mele. Am crescut mare şi n-am renunţat - se pare - la bunul meu obicei de a cere bani pentru ce cânt eu de la cei care vin să mă audă cântând. Eu nu cer bani de la instituţii, nu mă umilesc în faţa nici unui jeg de politician, oricât ar fi acesta de ministru sau altceva pentru a-mi putea cânta cuvintele. Trist este că artiştii consacraţi ai neamului, artişti pe care nu-i poţi suspecta de nici un chip de sărăcie, o fac şi fac din milogeală o adevărată artă-carieră în show-biznisul românesc. Talent au cu carul, la ce să le mai trebuiască demnitate?! I-ar încurca!

E o bucurie să vezi că oamenii cred în tine, că vin la concertele tale şi-şi plătesc biletul de intrare, iar mai apoi participă la mica ta nebunie, la mica ta “revoltă”.

Am stat pe scenă cântând, şi-n cutia chitării oamenii au lăsat 134,45 de lei. Nu-i rău pentru câteva ore de muncă. Spun muncă pentru că eu nu stăteam cu mâna întinsă la colţ de stradă şi nu cerşeam bani pentru a cânta la evenimentele organizate de cine ştie ce cretin din banii cu care ar fi putut salva un copil de frigul străzii sau de vreo boală necruţătoare. Munceam cinstit, aşa cum mai fac doar cântăreţii prin staţiile de metrou. Nimic jenant sau ruşinos în asta!

“În ţara noastră se nasc anual peste 900 de copii cu probleme cardiace grave, iar pentru ei există prea puţine centre în care pot fi operaţi şi trataţi”. Ar putea fi un subiect de meditaţie pentru aceia dintre “colegii” mei care şi-au făcut un obicei din asta pe o scenă la gâtul vreunui candidat sau al vreunei beizadele care vrea la Bruxelles. Scena nu este făcută pentru genul ăsta de curveturi.

Acei 134,45 de lei au ajuns în contul Asociaţiei “Inima Copiilor”, cont deschis la Alpha Bank - RON: RO96 BUCU 0463 3385 2511 RO01.

Au pus oamenii în cutia chitării, după cum şi ce i-a lăsat inima, fără să ştie ce voi face eu cu acei bani. Ar fi ajuns mai mulţi bani în contul asociaţiei “Inima Copiilor” dacă un imbecil din public n-ar fi furat alţi 250 de lei. Banii ca banii, dar acel spectator de la Vama Veche a furat şi o iconiţă.

Am stat mult până să scriu editorialul, ăsta pentru că nu reuşeam să înţeleg… Cum să furi o iconiţă şi pentru ce?! Atât de rău, atât de răi am ajuns să fim?!!! Încă sper să avem o şansă! Scoicile, firul de iarbă, leul moldovenesc, pana de chitară, poezia au rămas.

P.S. Asociaţia “Inima copiilor”, asociaţie non-guvernamentală şi nonprofit. Scopul asociaţiei este acela de a ajuta copii în suferinţă, şi anume pe cei cu malformaţii cardiace congenitale.

http://www.inimacopiilor.ro/campanie/ajuta.php

 

 

*publicat in Jurnalul National

14 comentarii la “Fondul de pensionare al Ridziponcilor si iconita furata”

  1. Carmen Manta spune

    Am vazut de curand un film cu legendarul , neobositul ticalos irezistibil cu inima de aur Bruce Willis , al carui epilog suna cam asa..” pentru ca raul sa triumfe este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic “..Corect..dar eu as spune ca oamenii buni care nu fac nimic sunt mai degraba niste bieti oameni cumsecade (fara indoiala si eu fac parte din categoria asta si asta ma scoate din sarite ) a caror bunatate consta doar in faptul ca nu fac niciodata rau celor din jur . Oamenii cu adevarat buni sunt cei ca tine, esti tu …oameni care nu au nevoie de argumente care sa le justifice bunatatea , oameni care sunt pur si simplu fundamental buni , care-si pun sufletul pe tava, care-si poarta cu nonsalanta coroana in tramvai , a caror inima bate dupa un alt tipar care au inteles ca unul dintre sensurile vietii este sa inveti pe cineva ceva sau sa-i ajuti pe cei care au nevoie de ajutor..Ma rog ..e o parere ..Nici macar nu stiu daca citesti comentariile…Probabil te amuzi copios pe seama noastra..

  2. mara spune

    Jos palaria pentru cei mai frumosi ochi si pentru sinceritatea de care dai dovada, Chiliane draga!

  3. Ciprian spune

    Cand am inceput sa cant nu aveam chitara asa ca am desenat la sfarsitul unui caiet de matematica corzile unei chitari , exersand astfel pozitiile degetelor in acorduri care se auzeau din pacate doar din gura mea.
    Nu am castigat niciodata vreun ban pentru cantari , poate doar o vodca sau un pahar de vin.
    Nu stiu foarte multe lucruri despre sensul vietii,despre solidaritati sociale sau artistice,despre iubirea aproapelui,despre bunatate sau spiritualitate.
    Stiu si simt in fiecare zi in schimb , neputinta.
    Ce este mai rau?Sa fii ateul care fura icoane sau ateul care picteaza icoane?

  4. Ciprian spune

    Avem un singur partid, cel al portofelului .
    Restul e abureala pentru fraieri

  5. thomas spune

    Am si eu o intrebare. De recunostinta ai auzit?
    Eu nu am auzit de tine pana atunci cand ai aparut la “Nasul”. In urma acelor emisiuni ti-am cumparat cd-urile, imi place muzica ta, imi placea si de tine ca persoana si ca stil si erao difernta intre muzica ta si a altora ptr ca aveam impresia ca ma identific cu tine cu spiritul tau rebel. Asta seara te-am vazut la antena 3 si din pacate am ramas doar cu muzica, pe tine te-am pierdut in momentul in care te-ai coalizat cu mojicii din emisiune in denigrarea lui Radu Moraru.
    PS: Imi pare rau ca am cuparat cd-urile tale, prima mea intentie a fost aceea de a-ti cere banii inapoi dar m-am gotarat sa fiu nerecunoscator,ca atare le voi face mp3 si le voi pune pe torenti si pe odc ca sa fie downloadate gratis.Parerea mea e ca fara Nasul tot in zona metroului ai fi fost.

  6. George Florea spune

    Nu mi-se pare nimic stanjenitor ca un artist sa fie prezent in campania electorala a unui coate goale, defapt “artist” suna prea pompos pt “piata” noastra de cantareti. Chiar si Stevie Wonder apare in campanii electorale, deci, care-i problema?
    Spuneai de demnitatea cantaretilor. La metrou cand cantai, iti disparea demnitatea?
    Eu propun sa nu mai pozam in buni samariteni si in lupi moralisti, iar la interviuri sa ne comportam ca si cum recent am fi descoperit piatra filosofala.

  7. cristinutza spune

    felicitari pentru ce-ai facut cu banii, poate daca scriai ce ai de gand cu ei ai fi adunat mai multi asa fondul de pensionare al riziponcilor nu prea impresioneaza :D

  8. neuronos spune

    Intre fondul de pesionare al rizipoancei si # fondul pentru copii cu malformaţii cardiace congenitale e ceva distanta.

  9. puchi spune

    d-nule Chilian, poate daca astazi la emisiunea Marinei Almasan spuneai si ceva serios de “fond” erai mai mult bagat in seama… asa ai reusit prin atitudinea ta de “indolent” sa trezesti sentimentul acela urat cand iti vine sa stingi televizorul…in primul rand la us dumitale nu a venit un “politai” ci un politist,in al doilea rand POLITISTUL CIOCAN nu avenit in emisiune sa-ti rezolve problema…s.a.m.d . Daca voi ce apareti pe sticla sunteti si va purtati golaneste ne mai intrebam de ce poitia romana este privita cu ura. De la un cetatean simplu care nu are nimic in comun cu politia nici la propriu nici la figurat.

  10. Marian Iacov spune

    Florine ..am cautat pe net in zadar o discutie despre melodia ta “zece”..Ma tot intreb de ceva vreme “oare ce a vrut sa comunice chilian?”.Am stat acum cateva zile vreo 2 ore incercand sa-ti deslusesc versurile..Pe scurt..adaugand “piticii din poveste” si ignorand repetativul “zece” am obtinut rasunatorul numar 33..am mai descoperit si alte semnificatii,dar..
    Astept un raspuns din partea ta..

  11. mihaela spune

    Chiar daca se amuza atunci cand citeste comentariile (desi sunt sigura ca nu o face) noi sa ne bucuram ca reusim sa ii luminam chipul intr-un fel:)

  12. Dumitrescu Alin spune

    Daca mergi prin Pitesti,vei vedea pe circa 20 km o mare intindere de afise electorale majoritatea fiind cu Mr.BASESCU.Daca estimam valoarea acestora, spatiul inchiriat plus comunitarii care in ultima vreme isi dedica serviciul pazirii afiselor de catre cetateni,nu a cetatenilor asa cum ar fii trebuit,insumand toate astea am fi adunat sume destul de mari pentru a putea trata o parte din copii care se nasc cu maformatii congenitale cardiace!!! Se pare ca unii dintre noi au uitat scopul si durata vietii! Treziti’va fratilor,nu traim vesnic!!

  13. Miha spune

    Te-am urmarit si admirat din umbra.Acum iti scriu sa te cert .De ce ?Pentru ca m-ai dezamagit!!!!!!
    “nu mă umilesc în faţa nici unui jeg de politician, oricât ar fi acesta de ministru sau altceva pentru a-mi putea cânta cuvintele….”
    Si totusi,ieri,erai la televizor in stupida postura de sustinator al unui candidat la Presedentie….nici nu conteaza care….Consideram ca ai un singur crez si acela nu era unul politic.Dar esti si tu doar un Om ,probabil supus acelorasi tentatii pe care verbal cel putin,le negi,renegi ,urasti,dispretuiesti…
    Mie mi-a placut “Chiar daca”,dar as vrea sa “compui” un cantec “De ce?”…
    Asta-i tot!

  14. ADRIAN spune

    As dori sa va scriu ceva doar pentru dvs.,daca se poate.MUTUMESC

Adauga un comentariu