Eu, Florin Chilian, am semnat prefata acelei “delatiuni” de o mie de pagini dar n-am fost si nu sunt turnator, “strecurator” sau copist. Tu ai fost asa ceva Tudor Octavian?!

Tudor Octavian sustine ca in “Flacara” textele laudative erau copiate din “Scinteia”. “Prin repartitie, in fiecare saptamina, cineva trebuia sa faca o dare de seama despre vizitele tovarasului”, relateaza el, subliniind ca marginalizarea sa in 1980 de catre Adrian Paunescu, care l-a trimis la revista “Rebus”, i-a salvat biografia. “M-am strecurat”, conchide el.

Tudor Octavian. Mereu mi-a provocat scârbă numele ăsta, dar eu cu mintea mea de “hartist” uitam mereu de ce.

De când merg eu pe la TV-uri să-mi dau cu părerea despre orice altceva în afară de muzică, la care spun unii că mă pricep, n-am amintiri mai încărcate de silă decât cele unde am fost alături de bătrânelul ăsta care se pare că este mare maestru în “strecurări”.

Tudor Octavian, această trompetă a realizărilor ceauşiste, nu reuşea să priceapă, în direct şi la o oră de maximă audienţă, motivaţia atitudinii mele. Aveam, zicea el, o “lipsă” de calitate în problema respectivă… Eram cam prea “procuror” pentru gusturile lui îndelung rafinate prin universul miresmelor ce înnobilau dosurile mai marilor epocilor prin care a trecut.

Calitatea mea?! Cetăţean, i-am răspuns şi ochii lui, ăia mari şi albaştri au început să devină şi mai mari, şi… şi mai albaştri până când au început să-şi piardă culoarea. La fel şi părul ăla alb care devenea şi mai alb cerşind milă pentru întâmplarea ce-i creştea dedesubt fără vina sau voia lui de păr. Parcă-i înfipsesem în cap o noţiune de care se lepădase încă înainte de a se naşte şi acum se zvârcolea în chinurile promisei dar uitatei ţepe băseşciene. ONOARE, i-am şoptit la ureche şi Tudor Octavian a început să se facă mic, mic, mic, până când a tăcut de tot.

Doar la finalul emisiunii a încercat timid şi din ce în ce mai alb să mă pună la “locul meu”, adică să mă întorc la a fi artist… L-am întrebat atunci dacă a fi artist, pentru el, nu înseamnă să mă întorc în timp şi sa-i dau limbi lui Ceauşescu. Nimeni nu a auzit răspunsul lui. S-a pierdut în tumultul tristei biografii care-l ajungea din urmă, copleşindu-l: cartea “Antologia ruşinii” după Virgil Ierunca. Virgil Ierunca a greşit însă. Tudor Octavian nu are organul care să-i permită să-i fie ruşine, l-a transformat în freză şi cu ea ne păcăleşte pe toţi. Părul ăla alb purtat ştrengăreşte te face să vezi un bătrânel simpatic, un bunicuţ binevoitor.

Uităm cu ce se făleşte individul ăsta. Aşa a încercat şi, în parte, a reuşit să ne convingă de fapul că “Pe vremea lui Ceauşescu, nu aveai cum să refuzi să scrii un elogiu.. ” Îi crezi fandosita freză albă când vomită asta şi mai, mai că te face să uiţi de Sziget, de Canal, de Poarta Albă, de Târgşor… Uiţi de toate locurile unde au sfârşit de-a valma oamenii care nu s-au “strecurat” printre vremuri, care nu au renunţat la coloana vertebrală pentru salamul de soia aruncat în silă de analfabeţii conducători. Iată numai câteva nume de scriitori care au avut demnitatea să poată : Doina Cornea, Gheorghe Ursu, Dan Deşliu, Ion Ioanid Alexandru Jar…. Sunt mai mulţi şi pot fi găsiţi cu uşurinţă în “Cronologia literaturii anticeauşiste” pe pagina de interet a enciclopediei Wikipedia. Este numai o sumară cronologie a disidenţei româneşti de care vrea să scape acest trâmbiţaş Tudor Octavian.

Tudor Octavian nu a reuşit să trecă de pagina 3 ca scriitor aşa cum s-a întâmplat cu cei numiţi mai sus şi, deşi pare că-i pe podium, are în ochi fantoma ratatului pe care-l zăreşte mereu în oglinda realităţii chiar şi TV. Deh… lipsa talentului favorizează jigodia.

Aşa cum spun, scriitorul de la pagina 3 Tudor Octavian apare în Jurnalul Naţional în data de 14 iunie 2009 cu o diaree scriitoricească numită “O delaţiune de o mie de pagini”  Scrie acolo, jalnica trompetă a vremurilor demult apuse încă netrecute, cuvinte care nu se pot asocia sub nici un chip cu biografia tragicului gagiu, biet aspirant la salam. Loialitate, caracter, educaţie, morală.

Toate acestea au fost scrise de Tudor Octavian ?!!! Văd alte cuvinte cum ar fi : turnător, penal, delaţiune, şefi… astea parcă mai merg ca lături alături de biografia bipedului. Pentru că, nativ, bunul simţ lipseşte moşului degrabă schimbătoriu de stăpân şi de miresme. Vă spun eu că în mocirla aşternută pe hârtie este vorba despre Marius Marian Şolea un tânăr scriitor care, oltean încăpăţânat de-a lui Brâncuşi fiind, a renunţat pentru o vreme la arta lui şi, în calitate de FUNCŢIONAR PUBLIC în Ministerul Culturii, încearcă de ani de zile să facă dreptate unei întâmplări care nu-l va privi niciodată, nici măcar cu dosul pe Tudor Octavian.

Minunea asta despre care Tudor Octavian spune că este o delaţiune se cheamă “Cultura Română” şi pentru ea se luptă Şolea. Cartea se numeşte “Ministerul groazei, demnitarii crimei” şi are subtitlul “Singur în mijlocul haitei”.Găsiţi cartea pe siteul meu: www.florinchilian.ro

Motivele care l-au determinat pe lăudător să nu dea numele autorului sau al carţii, altele decât frica, indecenţa şi lipsa de profesionalism, sunt tare simple. Marius Marian Şolea este şi acum angajat al Ministerului Culturii, deşi pe postul lui a fost cooptată o sexi prezentatoare de sâni, cercetată, se pare, pentru proxenetism, Lavinia Năstase pe numele ei. Poate că Tudor Octavian o preferă pe “Alina Plugaru a Piteştiului”, supranumită “moartea-n colanţi” la MCC, în locul unui scriitor de formaţie teologică aşa cum este Şolea.

Dacă ar fi scris despre ce carte este vorba, cine a scris cartea şi cine semnează prefaţa, adică eu Florin Chilian, aţi fi putut afla imediat printr-o simplă căutare pe internet care este adevărul. Este cartea ce mi-a adus printre altele activarea dosarului penal de calomnie deschis imediat după concertul cu Go, go, Ritzi ! din faţa MTS. Cazul de corupţie descris în carte este mult mai grav decât cazul Ridzi dar DNA-ul se chinuie de 3 ani sa-l acopere cu sprijinul unui “fost” ofiţer SIE, acum procuror.

Poate că scriitoraşul de la pagina 3 a supt şi de la stăpânul Adrian Iorgulescu, fostul ministru  PNL de-l apără cu atâta obidă… ori are promisiuni ?!

Procesele deschise de mine şi de către Şolea acelei ruşini, pentru apărarea culturii române, încă se află pe rol, atât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi la Curtea Constituţională a României.

Închei glorios cu un citat din opera “maestrului” . Restul îl găsiţi pe net, doar trebuie să căutaţi într-o firească alăturare Tudor Octavian şi antologia rusinii. Dar nu puneţi Virgil Ierunca în aceiaşi propoziţie cu numele bătrânului mincinos. E mare păcat!

“Coloanele de demonstranţi care de ziua eliberării României de sub dominaţia fascistă raportează conducerii de partid si de stat, celui mai vrednic fiu al natiunii, tovarăşul Nicolae Ceausescu, rezultatele concrete, palpabile ale unei politici de construcţie multilaterală, arătând în fiecare domeniu al vieţii economice cum sporeşte cantitatea de bunuri şi cum se perfectionează nivelul de trai, arată, în fapt, ideile noi de care se lasă pătruns omul muncitor, un chip al formării omului nou.”

Tudor Octavian (”Flacara”, 25 august 1977)

“Ministerul groazei, demnitarii crimei -  Singur în mijlocul haitei” de Marius Marian Şolea. Demnitarii crimei se cheamă cartea pentru că acţiunile acelor nenorociţi din PNL despre care se vorbeşte-n carte, fiind date numele lor adevărate, au schilodit suflete şi fiinţe umane, acum la 20 de ani de la Revoluţia din 1989. Am vaga impresie că « O delaţiune de o mie de pagini » de Tudor Octavian, este o borâtură vărsată la ordin şi daca-i aşa… Nici măcar la asta, la slugărnicie n-ai talent bătrân ipocrit, înnăcrit în rele. Sper să ai copii care să aibe la rândul lor copii care să vadă ce bunic au ei. Păcat de bunicii pe care i-ai avut tu !