Oamenii astia nu sunt vii, sunt morti, doar ca respira…Sunt peste tot in jurul tau, perfect machiati, eleganti, oameni care “reusesc in viata” (desi n-ai sa-i vezi vreodata luptand pentru ceva cu adevarat, cu toata mintea si puterea lor, si asta pentru ca nimic nu merita de fapt…). Fiti atenti insa. Totul dureaza o clipa, nu mai mult, niciodata mai mult! Citeste in continuare »
Sunt din ce in ce mai putine povesti si e tare trist! Povestea a fost inlocuita de robot, de unitati de productie. Parca si visele ne dispar o data cu povestile si ne trezim traind un somn greu, de plumb, fara speranta, fara orizont, doar cu un soft ce ne programeaza sa functionam fara gres in societate, permitand totusi doua-trei derapaje controlate, pentru a face ca iluzia libertatii sa fie mai reala. Povestile au devenit erori de sistem si, cum sistemul e tot ce conteaza ori de cate ori mai apare o asemenea “problema”, unitatea respectiva trebuie resetata, restartata, optimizata, reintrodusa in mecanism si cum altfel decat batuta in gura si amenintata cu frica de marginalizare, de nerecunoastere, de singuratate?!
E micut Bucurestiul, tare micut. Numai orbii nu reusesc sa vada asta si doar prostii se pot rataci prin el. Cu toate astea, te pacaleste usor marele oras micut. Te atrage cu luminile lui, cu strazile lui intortocheate, cu multele masti ce-i ascund chipul si pe care le intalnesti zi de zi mereu altele, mereu aceleasi la fiecare colt de strada. Te ascunde in fiecare masca ce o poarta fara ca tu sa-ti dai seama ca la randul tau devii fara voie una din masti cu ajutorul careia pacaleste un altul si un altul, furandu-i visele, viata, sufletul.
Citeste in continuare »
