Nu stiu! Asta e primul raspuns ce-mi vine in minte dupa ce trece enervarea pricinuita de numele rubricii voastre.Prea gol,prea lipsit de substanta. Nu sint construit asa. Pentru mine nu exista “femeile”.Nu sint taur comunal,nici metrosexual cu atit mai putin violator de forme fara fond. Citeste in continuare »
Se intampla din cand in cand, din ce in ce mai rar. Se abstractizeaza cuvantul in sine, ca un scaun, si intelesul lui se intampla doar ca o trecere.
Sunt ganduri, sunt amintiri, respiratii amestecate toate de-a valma in priviri, in ochi, in gesturi.
Uneori nu mai am chef sa vreau!
Si nu mai vreau!
Dar cu toate astea… lupt!
E o stare de oboseala nefireasca.
Stranie alaturare, asa-i?! Trec peste evidenta necunoastere a sensului celor douazeci si unu de grame asezate la inceputul fiecarui articol ca un nod venit dintr-un semn al lui Nichita, reprezentand cumva o traducere, o materializare cuantificabila a sufletului intr-un sistem de masura pe care sa-l putem pricepe si noi. Trecand peste asta, alaturarea celor doua cuvinte tine de dementa.
Citeste in continuare »
Motto:
Asa frumos gandim si totusi…
De unde-atata chin in fiecare zi?
Asa frumos simtim si totusi…
De unde-atata rau in fiecare zi?
Atat de oameni suntem totusi…
Ciudat cum ajunge sa se repete viata. Ca trase la indigo se duplicheaza momentele ce te-au definit candva, care te-au facut ceea ce esti, care te-au tinut in picioare atunci cand viata te-a ingenuncheat. Ea e vinovata, nu?! Viata asta care parca doar pe dos si impotriva ta le aranjeaza pe toate. Si totusi… Citeste in continuare »
Te rogi desi esti educat, domesticit, imblanzit, si functionezi ca un animal social ce te afli undeva in turma docil, la locul tau, ca un “ateu” prefabricat, convins ca totusi nu e posibil, NU exista.
Te rogi, inca te rogi.
Te rogi mereu, in fiecare zi, la ingerii fiecarei clipe sa se petreaca o minune, sa se intample un miracol cu tine, cu viata ta, in viata ta. Ceva care sa te ridice deasupra propriei vieti, a propriei conditii, ridicole, neinsemnate, mult prea trecatoare, prea fara cusur.
Te rogi magilor, zeilor, Dumnezeilor, te rogi la propria viata sa se transforme miraculos in viata adevarata, simtita, traita cu adevarat nu trecuta pe langa. Trecuta pe langa tine, pe langa privirea ta ramasa totusi vie in spatele privirii ca o promisiune visata, doar sperata, chemata incet, incetisor, cu o duioasa teama.
Sa stai si sa-i privesti in ochi, sa ai timp si rabdare. Mult timp, multa rabdare. Priviri de un senin grotesc, clare, albe, netulburate de nici o adiere a indoielii, de nici o umbra a vreunei dileme, de nici un fel de semn al inspiratiei sau al inteligentei. Priviri in care se oglindeste burta, matul si mai departe, mergand pe firescul conditiei umane, vezi ce se intampla in spatele lor la semiinaltime, sau poate la inaltimea aspiratiilor ce-i poarta prin viata, inaltime ce se injumatateste invariabil in fiecare dimineata dupa cafea… Citeste in continuare »
